Unul dintre cei mai citiţi autori spirituali ai secolului trecut, preotul catolic Henri Nouwen, a scris o carte dorind să răspundă la întrebarea unui prieten necreştin: "Ce este viaţa spirituală?" Răspunsul a devenit unul dintre bestseller-urile sale: "Viaţa celui iubit. Viaţa spirituală într-o lume seculară". Mesajul său central este că viaţa spirituală înseamnă a te descoperi iubit de Dumnezeu prin Isus Cristos şi a creşte mereu mai mult în acest adevăr.
Dar, concret, cum descoperim şi trăim iubirea Domnului? Autorul a găsit o cale de acces la acest adevăr contemplând acţiunile pe care Cristos le-a făcut la Cina cea de Taină cu pâinea ce a devenit trupul său: a luat, a binecuvântat, a frânt şi a dat. Acţiunile săvârşite şi cuvintele rostite atunci de Isus au devenit cheia ce ne deschide înţelegerea tainei vieţii lui Cristos şi a vieţii Duhului Sfânt în noi. Sunt acţiunile care determină o existenţă euharistică, o viaţă trăită în unire cu Cristos şi pentru ceilalţi. De aceea Nouwen şi le-a imprimat bine în viaţa zilnică: "Acestea recapitulează viaţa mea de preot, pentru că în fiecare zi, atunci când slujesc la altar împreună cu membrii comunităţii mele, iau pâinea, o binecuvântez, o frâng şi o dăruiesc. Aceste cuvinte recapitulează şi viaţa creştină întrucât, creştin fiind, sunt chemat să devin pâine pentru lume: pâine care este luată, binecuvântată, frântă şi dăruită. Aceste patru cuvinte au devenit cele mai importante ale vieţii mele. Ele sunt cheia pentru a înţelege nu numai viaţa marilor profeţi ai istoriei lui Israel şi viaţa lui Isus Cristos, ci şi vieţile noastre". Preluând intuiţia lui Henry Nouwen, vom căuta în următoarele articole de la această rubrică să aprofundăm semnificaţia liturgică şi existenţială a gesturilor lui Cristos de la Ultima Cină şi a cuvintelor rostite de el asupra pâinii şi vinului.
Acţiunile lui Isus s-au imprimat adânc în inima ucenicilor şi au fost preluate de Biserică încă de la început în celebrarea liturgică. Porunca sa de la Ultima Cină, "Faceţi aceasta în amintirea mea", a devenit motivul pentru care Biserica săvârşeşte la sfânta Liturghie în a doua sa parte, numită "liturgia euharistică", aceleaşi gesturi pe care Cristos le-a făcut atunci. În acest mod, se actualizează pentru noi jertfa iubirii sale. Dacă citim relatările instituirii sfintei Euharistii din Noul Testament observăm că gesturile sacramentale ale lui Isus pot fi concentrate în patru momente, care cuprind cele trei acţiuni paralele referitoare la pâine şi potir ("a luat", "a binecuvântat", "a dat") şi acţiunea frângerii pâinii ("a frânt-o"). Iar Biserica le actualizează prin riturile liturgiei euharistice.
Să căutăm corespondenţa dintre ce s-a întâmplat atunci la Ultima Cină şi ce se întâmplă la sfânta Liturghie astăzi: "Isus a luat" - Biserica realizează acest gest prin prezentarea darurilor, aducând pâinea şi vinul şi aşezându-le pe altar în cadrul ofertoriului; "Isus a binecuvântat" - Biserica pronunţă prin preot o rugăciune de binecuvântare şi de aducere de mulţumire plecând de la cea rostită de Isus (rugăciunea euharistică şi de consacrare); "Isus a frânt pâinea şi a dat-o, apoi a dat potirul" - Biserica săvârşeşte gestul frângerii pâinii euharistice ca act pregătitor al împărtăşaniei, exact cum a făcut şi Isus, iar apoi dăruieşte pâinea şi potirul prin ritul împărtăşirii cu trupul şi sângele lui Cristos. Gesturile lui Cristos au devenit gesturile Bisericii, pentru ca viaţa şi iubirea lui să devină hrana necesară pentru viaţa şi iubirea fiecărui creştin. Contemplându-le la sfânta Liturghie, vom reuşi să le imităm în existenţa noastră zilnică, să le săvârşim "în amintirea lui".
