La 23 decembrie 2019, pe un grup de Whatsapp, am primit un mesaj că starea de sănătate a părintelui Cornel Cadar s-a agravat mult şi era foarte posibil ca drumul ce cobora din paradis să ni-l aducă pe Prunc să aibă anul ăsta şi un sens invers, pe care să pornească părintele. Seara ne-am adunat vreo 25-30 de adulţi şi copii să facem un Rozariu pentru sănătatea părintelui şi poate să mergem să-l şi colindăm.

Am reuşit. Părintele ne aştepta într-un fotoliu cu ochii închişi, slăbit de boala cu care lupta de mai bine de un an de zile. A clătinat de câteva ori din cap ca semn că e prezent. Se oprise probabil din a asculta corul îngerilor pentru a ne asculta şi pe noi.

Miercuri dimineaţa, în prima zi de Crăciun, Dumnezeu a decis să curme suferinţa părintelui şi să îl cheme la el. Şi am început să vorbim de părintele Cornel la trecut...

A fost coordonatorul redacţiei "Lumina creştinului", a fost purtător de cuvânt al Episcopiei în relaţia cu mass-media, a fost... Mi-ar lua vreo 5-10 minute să înşir tot ce a fost părintele Cornel, dar nimic din toate astea nu mi-ar trezi în minte amintirea lui.

Pentru mine părintele Cornel a fost pescar de oameni. Pe unii ne-a pescuit când pluteam în derivă prin viaţă, pe alţii, care ştiau cât de cât direcţia, luminându-le drumul şi ducându-i mai departe. A fost pescar de oameni în apele tulburi ale anilor '90, când mulţi dintre noi căutăm libertatea, dar nu ştiam cum arată, mulţi dintre noi doream să facem alegeri, dar nu reuşeam să distingem între bine şi rău. Am fost sute de tineri prinşi în năvod şi traşi către mal de părintele Cornel. Cum spunea cineva, "a fost preotul tinereţii noastre".

Pe strada Colonel Langa era mai demult o casă veche, dărăpănată, care avea la parter o sală mai mare. Acolo intram 100-120 de tineri din Iaşi sau studenţi veniţi din toate satele catolice ale Moldovei şi ţineam cateheza de sâmbătă după-amiaza împreună cu părintele şi alţi invitaţi. Acolo mi s-a dărâmat şi mi-am zidit la loc destinul. Acolo mi-am aruncat cârjele şi am învăţat să merg pe propriile picioare (...).

Unii l-am urmat pe părintele Cornel şi pe un alt drum, pe care părintele l-a deschis şi l-a bătătorit cu pas apăsat: Acţiunea Catolică. Năvodul pescarului de oameni se întindea acum peste toată Moldova. Alte sute de tineri şi-au găsit drumul alături de el.

Mai târziu, episcopul a decis ca părintele Cornel să preia responsabilităţile Editurii "Presa Bună" şi a tuturor celor ce ţin de comunicare media. Personal, m-a supărat lucru acesta pentru că părintele nu mai era atât de accesibil ca înainte. Avea mult mai multe de făcut. Tot un fel de pescuit, dar mult mai amplu şi mai tehnologizat.

Noi, grupul de familii care se formase în Iaşi, rod al întâlnirilor din centrele studenţeşti şi al catehezelor săptămânale de sâmbătă, am continuat să profităm de părintele Cornel. N-am ratat nicio ocazie să îl scoatem din "bârlogul" lui de la redacţie. Întotdeauna am găsit motive: zile de reculegere înainte de Crăciun, excursii cu tematică (pelerinaj la Sighet, pe urmele ceangăilor din Moldova, drumul Unirii la Blaj şi Alba Iulia), întâlniri cu cei plecaţi din ţară, care reveneau în Iaşi după mulţi ani, sfinţiri de case... Toate pentru a-l avea din nou între noi. Totul pentru a profita şi copiii noştri măcar puţin de ceea ce a însemnat părintele Cornel pentru noi. Şi nu ne-a dezamăgit niciodată...

Ieri pescarul de oameni a coborât pe mal şi a plecat în bucuria Tatălui veşnic, lăsând năvoadele în grija noastră...

Va fi mereu lângă noi atunci când vom deschide albumele cu poze din tinereţe, când ne vom uita pe casetele de la nunţile noastre sau de la botezul copiilor noştri. Va fi mereu în amintirile noastre şi îi vom auzi glasul blând, vorbindu-ne despre cer şi despre o viitoare revedere...

Rămas bun, prieten drag!