Este greu să scrii la trecut despre pr. Cornel, cel cu care ai străbătut aproape 30 de ani din viaţă într-o muncă asiduă la Editura "Presa Bună", unde ţi-a devenit nu numai mentor, dar şi frate în Cristos. Eram o echipă tânără, plină de entuziasm formată din preoţi, surori, colaboratori animaţi de cel care avea să devină sufletul acestei mari familii care creştea de la o zi la alta. Ne rămân amintirile, care ne ajută să alungăm din suflet durerea pierderii unei persoane dragi.

Părintelui Cornel vreau să-i dedic aceste rânduri acum, la puţin timp după retragerea sa din această lume, simţind în acelaşi timp dorinţa de a-i mulţumi pentru cât ne-a dăruit în toţi aceşti ani, pentru entuziasmul neobosit alături de noi şi împreună cu noi.

Drumul a fost sinuos, sisific chiar, mai ales în primii ani când nimeni nu avea cunoştinţe în domeniul informaticii şi cum ar fi trebuit salvate textele dactilografiate, cu atât mai mult cu cât ne lipseau experienţa şi pregătirea necesare unei asemenea activităţi. Veneam fiecare din medii diferite, iar unii dintre noi eram la începutul vieţii religioase şi porneam practic de la zero.

De aceea pot spune că aceşti primi ani la "Presa Bună" au fost pentru noi o adevărată şcoală, Universitatea noastră, în care am învăţat toate etapele care dau viaţă unei publicaţii. Ştim cu toţii, părintele Cornel a avut multe responsabilităţi pe parcursul celor 30 de ani de preoţie, dar la "Presa Bună" a fost de la început până la sfârşitul vieţii sale.

Mi-am propus să vorbesc despre preotul Cornel mai mult decât despre omul care a fost, cu calităţi şi limite, asemenea nouă tuturor. Dar este foarte greu să separi omul de preotul care s-a dăruit total slujirii sale. În tot ce a făcut în anii de preoţie a dat dovadă de seriozitate, de competenţă, de supunere faţă de superiori, acceptând toate responsabilităţile, deloc puţine, fără să încerce măcar să le refuze, chiar şi atunci când, poate, se simţea ostenit.

Mărturisesc cu sinceritate că pr. Cornel m-a ajutat în creşterea mea spirituală, m-a ajutat să înţeleg că înainte de a fi exigentă cu ceilalţi trebuie să fiu exigentă cu mine însămi, m-a ajutat să perseverez în munca mea pentru a răspândi cuvântul scris. A ştiut să ne facă pe toţi să înţelegem cât de importantă este munca noastră, deoarece, prin revistele şi cărţile creştine, mesajul lui Cristos ajunge în locurile cele mai îndepărtate, unde, de multe ori, nici preotul nu putea să ajungă prea des.

I-am fost alături şi în ultimele zile din viaţă şi mi-am dat seama că o parte din el îşi începuse deja marea călătorie spre cer. Într-o zi, mi-a şoptit cu convingere: "Sora, vei vedea că până la Crăciun, Dumnezeu mă va chema la sine!" Şi aşa a fost. În dimineaţa zilei de 25 decembrie, pr. Cornel a plecat în întâmpinarea celui pe care l-a slujit cu dăruire totală şi cu iubire.

Parafrazând cuvintele din testamentul său spiritual, şi eu îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru oportunitatea pe care mi-a dat-o de a lucra împreună.

Pr. Cornel a vestit cuvântul lui Dumnezeu prin predici care trezeau inimile multora, iar mesajele pe care ni le transmitea ne făceau să reflectăm asupra modului în care fiecare trebuie să ne trăim viaţa de creştin. Avea un respect deosebit faţă de preoţi. În cei aproximativ 30 de ani, mărturisesc că nu l-am auzit niciodată să spună un cuvânt jignitor la adresa preoţilor; surorile care au lucrat la editură pot da mărturie despre aceasta. Din convingere şi cu sinceritate a scris în testament: "Consider că preoţia este frumoasă şi merită să te dăruieşti şi să-i slujeşti Lui... Încrezându-mă în îndurarea şi iertarea lui Dumnezeu, vă aştept pe toţi în cer, unde este Maica Domnului şi unde sfinţii îi cântă Celui ce s-a jertfit. Mai este loc, multe locuri în cer!"

Da, părinte Cornel, cerul este dorul nostru şi într-o zi ne vom revedea în el!