Trag clopote de sărbătoare,
Creştini în cete se adună -
Câtă lumină şi culoare!
E ziua sfântului Crăciun.
Şi horgeşteni în număr mare
Vin să adore pruncul sfânt;
Vor bucurie, vor cântare
Şi să asculte un cuvânt.
Începe slujba, dar... mirare,
Parohu-ncepe tremurând:
"E zi de mare bucurie,
Veţi plânge însă în curând".
Urcând grăbit spre sacristie,
Crăciunul sfânt să îl vestească,
E anunţat din parohie:
Cornel e-n lumea cea cerească.
Biserica e-n lacrimi, geme,
Parohul plânge, tremurând...
Mă rog: "O, Doamne, dă-i putere,
Că e cumplit, de-a dreptul crunt!"
Eram la sfânta Liturghie,
Dar mintea-mi zboară în trecut:
Ce zile sfinte, bucurie,
Cu el, Cornel, am petrecut!
Şi an de an, el de Crăciun
Pe la Horgeşti voia să treacă.
Iată-l acum! Tot de Crăciun...
Dar nu mai stă, dincolo pleacă!
Ce mândri suntem, drag părinte,
Că suntem şi eşti horgeştean!
Cât de sublim legai cuvinte,
La radio sau pe ecran!
Acum, când auzim mai multe -
Câte-ai făcut, cu cât folos -,
Ne e ruşine, scump părinte,
Că nu te-am preţuit cu rost.
Câte poveţe, ce cuvinte
Ieşeau din inima-ţi preaplină!
Să tragi, să-mpingi pe toţi, părinte,
S-ajungă-n patria divină.
Să-i chem pe toţi cei ajutaţi
Să spună azi la Liturghie,
Durează mult; dar, iubiţi fraţi,
E timp acolo,-n veşnicie.
Că preotul Cornel a fost
Pentru noi toţi Ca-darul,
Şi ce-a făcut a fost cu rost
Şi-a dat la toţi cu carul.
Ai fost un vultur, drag părinte,
Şi-atâtea gânduri ne-ai transmis
Prin crez, speranţă şi cuvinte!
Nu vei fi mort nici chiar în vis.
