"Mai întâi de toate îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru anii pe care mi i-a dat. Mă încredinţez cu totul Domnului, îl rog să mă ierte şi să mă primească, în nemărginita sa îndurare, în cerul său.

Îi mulţumesc pentru că, prin Isus Cristos, m-a făcut să-l cunosc, m-a învrednicit să mă cheme la Sfânta Preoţie, m-a însoţit şi m-a întărit cu harul său pe cale. Este o mare cinste pe care El mi-a făcut-o, fără să am vreun merit. Pentru aceasta îi aduc laudă şi-l binecuvântez. Consider că preoţia este frumoasă şi merită să te dăruieşti şi să-i slujeşti Lui. Singura tristeţe pe care o am este că nu am reuşit să fiu de fiecare dată la înălţimea chemării pe care Dumnezeu mi-a adresat-o. Pentru aceasta îmi pare nespus de rău. Mă încred însă în iertarea pe care Mântuitorul a adus-o prin jertfa de pe cruce.

Cel mai frumos lucru de pe pământ este să-l cunoşti pe Mântuitorul, să te laşi prins de ceea ce a spus şi a făcut El. Îi mulţumesc că m-a învrednicit să vorbesc şi să scriu despre el. Mă rog ca Dumnezeu să pună în inima multora gândul de a lucra ca El să fie cunoscut prin toate mijloacele: prin predică, internet, reviste, cărţi, radio, tv. etc.

Îi mulţumesc Domnului, de asemenea, pentru numeroasele binecuvântări cu care m-a copleşit în timpul vieţii, că m-a făcut să cunosc atâtea persoane (episcopi, preoţi, persoane consacrate, credincioşi, colegi, rude, prieteni, familii, medici) cu care am împărtăşit bucuriile şi tristeţile vieţii de pe pământ. Cei mai mulţi dintre ei m-au îmbogăţit şi mi-au influenţat viaţa în bine.

Le mulţumesc celor care m-au îngrijit şi m-au încurajat în timp de sănătate precară, precum şi celor care prin cuvintele şi atitudinea lor m-au făcut să cresc în răbdare. În special, mulţumesc tuturor acelora care în timp de boală mi-au stat aproape, au fost lângă mine, m-au găzduit (în special fraţii franciscani de la Viena), m-au ajutat, m-au vizitat, m-au încurajat, s-au rugat pentru mine. Dumnezeu m-a întărit în aceste zile şi mi-a dat pace în suflet. Le mulţumesc tuturor celor care mai sunt în viaţă şi de-abia aştept să-i întâlnesc dincolo, în cerul lui Dumnezeu.

Pe toţi cei care m-au cunoscut îi rog să se orienteze spre proverbul care zice: "Cele rele să se spele, cele bune să se adune", care nu face altceva decât să reia cuvintele lui Isus într-o altă formă: "Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre" (Mt 6,14).

Pe ceilalţi care au plecat înaintea mea sper să-i fi întâlnit deja şi acum să povestim cum a fost să lucrăm de aceeaşi parte a baricadei şi să ne amintim de toate bucuriile şi frumuseţile pe care le-am întâlnit pe pământ.

Ce aş fi făcut dacă Dumnezeu mi-ar mai fi dăruit o bucată de viaţă? Poate că aş fi vorbit şi scris mai mult despre Mântuitorul, aş fi apreciat mai mult munca şi activitatea celor din jurul meu (mai ales ceea ce fac ei şi nu pot face eu), aş fi făcut mai mult bine... aş fi meditat mai mult la ceea ce spune profetul Ieremia în plângerile sale (3,22): "Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit şi îndurările lui nu au ajuns până la capăt"... Dar dacă eu nu mai pot face toate acestea, cu siguranţă le poţi împlini tu, cel care citeşti aceste rânduri. Nu amâna şi nu-ţi da odihnă în acest sens!