Anul acesta, timpul Postului Mare începe la 26 februarie. O sărbătoare atât de mare precum este Paştele cere o pregătire adecvată a minţii, a inimii, a trupului cu toate simţurile sale.

Isus Cristos e purtătorul de cruce, dispus să însoţească pe orice creştin în munca de convertire. În fiecare an se aude o invitaţie veche şi nouă în acelaşi timp: "Convertiţi-vă!" În fiecare an se aude o invitaţie veche şi nouă în acelaşi timp: "Convertiţi-vă!"

Când mă gândesc la post îmi revin în memorie cele învăţate de când eram copil: este un timp asociat cu renunţarea - idee cu care am şi intrat în viaţa religioasă. Cu trecerea anilor, reflecţia a fost în jurul unei întrebări pe care mulţi şi-o pun: Ce ar trebui să facem în Post? Este mai bine a renunţa la ceva sau mai degrabă a face ceva? Răspunsul stă în invitaţia de la începutul Postului: "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!" (Mc 1,15). Astfel, "din nou" sunt chemată la a vedea unde sunt eu în raport cu această invitaţie. Postul este, în primul rând, despre relaţia mea cu Dumnezeu. În această optică, timpul Postului îmi va arăta ceea ce trebuie să fac sau să evit pentru a creşte spiritual, fiind necesar să implic ceea ce poate fi dificil sau chiar dureros.

Biserica Romano-Catolică a preluat cele trei practici ebraice: postul, rugăciunea şi pomana (cf. Mt 6,1-18; Tob 12,8), dându-ne posibilitatea, an de an, de a "măsura" relaţia noastră cu Dumnezeu. Există ceva în viaţa mea care să mă împiedice să-i slujesc numai lui Dumnezeu? Postul îmi spune: "Foloseşte acest timp pentru a te elibera de orice te împiedică în relaţia ta cu El!" Rugăciunea îmi vine în ajutor, spunându-mi că trebuie să-l caut pe Dumnezeu în tăcere, pentru a asculta de el şi de adevărul cuvântului său, răspunzând la provocarea sa de a merge către ceilalţi practicând caritatea. Toate implică ceva ce trebuie să ofer - timpul meu!

Relaţia cu Dumnezeu necesită purificare profundă. Purificarea nu este un lucru negativ; ea trebuie îmbrăţişată din iubire, ştiind că misterul pascal este un drum de la Calvar la Paşte şi până la Rusalii, drum ce presupune şi prezenţa crucii. Ea este un semn al sfârşitului morţii, un semn de speranţă şi de posibilitate. Acest gând mă animă atunci când, zi de zi, port crucea congregaţiei mele, dăruită la prima profesiune, o cruce care se află în interiorul unui cerc, simbol al plinătăţii, o cruce fără Cristos răstignit, care îmi vorbeşte despre misterul morţii şi învierii - Cristos viu prin cruce. Astfel, Postul Mare nu este o perioadă tristă, ci un timp de bucurie, acea bucurie a unei noi posibilităţi de reînnoire, bucurie susţinută şi de faptul că nu suntem singuri în acest drum spiritual, deoarece este un pelerinaj eclezial, unde Biserica ne însoţeşte şi ne susţine prin cuvânt şi sacramente.