Din dorinţa papei Francisc, exprimată în scrisoarea apostolică Aperuit Illis, Duminica Bibliei s-a celebrat anul acesta în a treia duminică de peste an, la 26 ianuarie. În anul 2017, PS Petru Gherghel a instituit Duminica Bibliei în Dieceza de Iaşi, fiind fixată atunci în a patra duminică din Postul Mare.
Cu această ocazie, PS Iosif Păuleţ a prezidat sfânta Liturghie în catedrala din Iaşi, avându-l alături şi pe pr. Eduard Patraşcu, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Biblică.
În scrisoarea apostolică Misericordia et Misera, Sfântul Părinte exprima dorinţa ca fiecare comunitate să aibă o duminică din timpul anului liturgic în care "să poată reînnoi angajamentul pentru răspândirea, cunoaşterea şi aprofundarea Sfintei Scripturi". Parohiile, precum şi institutele de viaţă consacrată au pus în centrul atenţiei cuvântul viu al lui Dumnezeu, care se citeşte la sfânta Liturghie şi care se pune la dispoziţia fiecăruia, pentru a fi meditat şi transformat în hrană spirituală. Sfânta Scriptură, veche şi deopotrivă nouă şi interpelantă, ajută Biserica şi pe fiecare personal să înţeleagă ce vrea Dumnezeu de la oameni şi cum poate fi dobândită mântuirea în Isus Cristos, Cuvântul întrupat.