de Teodora Cojan
Sărbătoarea Crăciunului ne aduce în faţă tabloul naşterii Fiului lui Dumnezeu în sărăcia cea mare a unui staul: "...s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle" (Lc 2,6-7).
Sărăcia acestui loc contrastează cu măreţia misterului pe care îl conţine întruparea lui Cristos, Dumnezeu făcut om.
În simplitatea acestui loc, potrivit doar pentru animale, s-a născut Mesia cel aşteptat de veacuri, cel vestit de profeţi şi dorit de poporul israelit. Pruncul drăgălaş aşezat pe paie este minunea acestui loc: măreţia unui Dumnezeu ascuns sub chipul unui copilaş plăpând, neputincios şi atât de firav. Alături de el sunt doi oameni care ies în evidenţă doar prin umilinţa şi deschiderea de a primi planul lui Dumnezeu - adică, în cazul lor, viaţa Fiului său. Maria şi Iosif se bucură şi adoră fiinţa micuţă care avea să schimbe viaţa lor, cursul istoriei, dar şi vieţile noastre prin misiunea pe care o avea de îndeplinit.
Vizitatorii sunt păstori din Betleem şi magi din Orient, atât de diferiţi ca rasă, cultură, limbă, condiţie socială, dar uniţi de dorinţa de a cunoaşte şi a admira acest copilaş divin. Atunci, ca şi acum, Dumnezeu se face cunoscut celor care îi permit să fie Dumnezeu, celor care recunosc faptul că el are libertatea de a se manifesta aşa cum doreşte, chiar şi sub chipul unui prunc născut în staul.
Uneori suntem tentaţi să ne pierdem în forfota pregătirilor de sărbători, în frumuseţea decoraţiunilor, în febra cumpărăturilor şi a altor preocupări. Imaginea ieslei din Betleem ne arată esenţialul: persoanele sunt importante. Un bebeluş nu sperie pe nimeni; dimpotrivă, atrage priviri, atrage oameni prin scâncetele şi zâmbetele sale. Să ne lăsăm şi noi atraşi de frumuseţea acestui Prunc divin, venit între noi pentru că ne iubeşte!
