de pr. Florin-Petru Sescu

Luna decembrie are în centru Crăciunul - o sărbătoare atât de mult aşteptată de credincioşi şi de necredincioşi deopotrivă, de cei care îi cunosc semnificaţia şi au tradiţii şi de cei care nu au aşa ceva.

Cu siguranţă, sunt mulţi cei care se întreabă cum este Crăciunul în misiuni, acolo unde nu există zăpadă, nici brazi, nici luminiţe, nici sanie şi poate, uneori, nici cadouri de Crăciun.

Misiunile din Kenya, Coasta de Fildeş şi Panama sunt teritorii relativ tinere în ceea ce priveşte credinţa creştină. În aceste zone, vestirea evangheliei a început în urmă cu 50-60 de ani, iar tradiţiile de Crăciun nu au reuşit să se formeze încă. Mai mult, fiind înconjuraţi de multe alte credinţe şi convingeri religioase, creştinilor din misiuni le este greu să meargă la colindat, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în România. Deşi în ultimii ani, în Kenya şi Coasta de Fildeş, creştinii au început să înveţe cântece de Crăciun şi să le cânte pe drum în timp ce merg spre biserică în Noaptea Sfântă, deşi copiii şi tinerii îi colindă pe misionari şi pe ceilalţi credincioşi la biserică, acestea nu sunt considerate încă o tradiţie. Chiar şi cadourile de Crăciun, pe care cei mici le primesc de câţiva ani cu bucurie din generozitatea preoţilor şi credincioşilor din România, sunt ceva nou. Anul trecut, de exemplu, Dieceza de Iaşi, prin intermediul Centrului Misionar Diecezan, a făcut fericiţi peste 1.800 de copii din Kenya, Coasta de Fildeş şi Panama, iar aceste cadouri au fost pentru mulţi din misiuni un semn al bunătăţii şi al generozităţii creştinilor, care ştiu să împartă bucuria Crăciunului cu aceia care încă nu l-au descoperit pe Dumnezeu.

Un misionar din Coasta de Fildeş a povestit o discuţie care a avut loc între tinerii unei comunităţi şi un catehet, cu privire la Crăciun: "Am ajuns într-o localitate unde un catehet discuta cu câţiva tineri şi adolescenţi despre Crăciun. Printre ei erau atât creştini, cât şi păgâni. Apropiindu-mă, m-am aşezat şi i-am întrebat ce înseamnă pentru ei Crăciunul. Primul, un adolescent păgân, a spus că a auzit de Crăciun datorită cadourilor pe care le primesc cei mici în acea zi. Al doilea, tânărul Adjumani, a spus că de Crăciun se va naşte Isus. Christine însă i-a tăiat vorba, spunând că Isus s-a născut deja la Betleem. Discuţiile s-au aprins, fiecare având părerea lui. După intervenţia catehetului şi a mea, tinerii au ajuns la concluzia: «Crăciunul este sărbătoarea naşterii lui Isus Cristos, iar noi, în Noaptea şi Ziua Sfântă, la Sfânta Liturghie, îl întâlnim pe acelaşi Isus care s-a născut la Betleem. Venind în lume, ne învaţă să fim buni şi generoşi, la fel cum Dumnezeu a fost bun şi generos oferindu-l lumii pe pruncul Isus. Astfel, orice cadou oferit în această sărbătoare face referire la bunătatea şi generozitatea lui Dumnezeu»".

Crăciunul este pentru toţi, indiferent de continent, de ţară, de tradiţii sau obiceiuri, deoarece pruncul Isus este pentru toţi. Rămâne să medităm şi noi la concluzia tinerilor din misiune, şi anume că în fiecare an, de Crăciun, noi îl întâlnim pe acelaşi Isus care s-a născut la Betleem şi care, la Sfânta Liturghie, anulează orice distanţă de timp şi spaţiu, făcându-ne contemporani cu primul Crăciun, în care am văzut până unde ajunge bunătatea şi generozitatea lui Dumnezeu. Crăciun fericit tuturor!