A da şi a dărui două ipostaze ale generozităţii

de prof. dr. Alois Gherguţ

De câte ori nu am fost provocaţi, îndemnaţi sau contaminaţi de spiritul generozităţii de a veni în sprijinul aproapelui! De câte ori nu am simţit nevoia de a aduce zâmbetul pe faţa omului îngândurat sau de a face o bucurie celor care trăiesc în lipsuri şi suferinţe!

În toate aceste situaţii am experimentat ce înseamnă să dai sau să dăruieşti ceva din ceea ce îţi aparţine sau din ceva ce îţi este la îndemână. Dar oare este vreo diferenţă între a-i da ceva şi a-i dărui ceva celui de lângă tine? Aparent, nu, dar, dacă analizăm motivaţiile şi resorturile interioare ale gesturilor noastre, vom descoperi că sunt diferenţe care dau valoare actelor noastre de generozitate. Ba mai mult, a dărui este modul în care cuvântul "dar" este pus în acţiune.

Spre exemplu, atunci când descoperi o serie întreagă de lucruri, obiecte, veşminte sau alte bunuri care îţi aparţin şi care îţi prisosesc, începi să te gândeşti să le dai şi altora care nu sunt atât de norocoşi ca tine. Faci acest gest din dorinţa de a ajuta pe cineva, de a-i întinde o mână de ajutor, fără a pretinde ceva în schimb sau, poate, şi din dorinţa de a mai scăpa de excedentul de bunuri. Nimic rău în toate acestea! În astfel de situaţii, de cele mai multe ori te găseşti în situaţia de a da ceva celuilalt.

În schimb, dacă ceea ce vrei să oferi celuilalt este însoţit şi de o încărcătură emoţională, care te face să renunţi chiar şi la bunuri de care ai mai avea nevoie, atunci începi să dăruieşti, oferi un dar, începi să renunţi la ceva, faci un mic gest de sacrificiu fără a aştepta ceva în schimb, dimpotrivă, cauţi să oferi totul cu maximă generozitate şi bucurie în inima ta.

Altfel spus, dacă ar fi să comparăm fariseul şi văduva din evanghelie, fariseul dă, văduva dăruieşte, şi o face cu discreţie, cu demnitate, fără a atrage atenţia asupra ei. Samariteanul milostiv dăruieşte atunci când ajută celui aflat în nevoie, el lasă liberă calea de a reveni şi a mai dărui, dacă va mai fi nevoie. Tânărul este generos şi dă din preaplinul său ca să respecte Legea, dar, atunci când este pus în situaţia să dăruiască şi să-şi diminueze preaplinul agoniselilor sale, să renunţe la bogăţia materială pentru a se mântui, îşi descoperă limitele în a-şi iubi aproapele, cade pe gânduri, se frământă, nu poate să accepte provocarea renunţării şi nu reuşeşte să investească emoţie autentică, iubire faţă de cel aflat în nevoie; el nu se poate nevoi în faţa celui aflat în nevoie, dar, cu toate acestea, rămâne un generos, un om bun, un filantrop care caută să câştige în ochii celorlalţi, fără să poată renunţa la averea sa şi la sine, din dragoste firească faţă de aproapele său.

Cu alte cuvinte, cel care dăruieşte nu aşteaptă recompense sau beneficii, cel care dă adesea ar putea fi ispitit de gândul că ar putea sau ar trebui să primească şi el ceva, egoismul său caută să obţină o cât de mică "dobândă".

În preajma sărbătorii de Crăciun avem frecvent ocazia să experimentăm diferenţa dintre a da şi a dărui. În cele mai multe situaţii, noi dăm celorlalţi ceva, ba chiar ajungem în situaţia bizară în care ne dăm unii altora diverse cadouri - altfel spus, facem schimburi de gesturi, amabilităţi şi trocuri de sezon. Până la un punct totul aparţine unui ritual de socializare, de reîmprospătare a relaţiilor dintre noi, de reînnoire a unor urări şi emoţii la adresa cunoscuţilor, prietenilor, colegilor, rudelor.

Ce-ar fi, mai ales în condiţiile din acest an, să trecem la nivelul următor, să evoluăm în esenţa noastră umană, să încercăm să dăruim, să devenim interesaţi de cei pe care nu-i cunoaştem în mod direct, dar pe care am vrea să-i bucurăm cu un gest al nostru, să le oferim sprijin necondiţionat, să le transmitem o emoţie autentică de iubire, de suport emoţional care să-şi producă efectele şi după cele trei zile de Crăciun? Cu alte cuvinte, cele pe care le dăruieşti nu au preţ, ele devin preţioase atunci când ajung la inima celui care le primeşte. Dacă ajungem să simţim o bucurie mai mare când dăruim decât atunci când primim ceva, este un semn că sufletul nostru prinde aripi, ne înalţă.