Tresare-n somn toată grădina:
De ce-i lumină-n miez de noapte?
Ce s-a-ntâmplat? Care-i pricina?
Răspunsul vine-acum la toate...
Mormântu-i gol şi nu-nţelege:
Cum s-a dat piatra la o parte?
Iar cel pe care-acum îl vede
Era aici, întins, pe spate...
Cel ce a părăsit mormântul
E Domnul vieţii, a-nviat!
O spune azi întreg pământul,
E-adevărat! E-adevărat!
Dar iat-o pe Maria! Vine
Cu-n suflet numai resemnare;
Şi-n gândul ei nu ştie cine
Va-nlătura piatra cea mare...
Dar piatra-i dată la o parte
Şi ochii-i văd mormântul gol!
Şi gându-i se duce departe,
Dându-i grădinii un ocol.
Isus i-apare, dar nu-l vede,
Ba chiar îl crede grădinar!
Pe nume-o strigă, şi îl crede,
Şi simţuri, toate îi tresar.
E-adevărat! A înviat!
E-ntreg, aici, stând în picioare,
Şi mă priveşte-adânc, curat,
Cu faţa-i desprinsă din soare.
Aleargă paşii pe cărare
Să ducă cea mai mare veste,
Şi toţi, cuprinşi de-nfiorare,
Se-ntreabă: e vis sau e poveste?
Dar cea mai mare bucurie,
Ce se coboară ca o rouă,
E cel ce vine, cel ce ştie
Să spună lumii: "Pace vouă!"
Isuse-al meu, vii azi la mine
S-aduci răsaduri în grădină,
Ca să rămân pentru oricine
Toiag pe drumul de lumină...
