Ne naştem atât de simpli - mici, goi şi neajutoraţi - pentru ca deodată, crescând, să fim înăbuşiţi de tendinţe prin care ne complicăm viaţa: să avem mai mult şi să fim mai presus de toţi. Asaltaţi de oferte care ne aglomerează sufletul şi trupul, casa şi viaţa, arta de a fi simpli nu mai face parte din cultura noastră. Sunt puţini cei care ne încurajează să ne zidim viaţa ca pe o operă dedicată simplităţii: fără kitsch-uri, fără podoabe căutate, fără rafinamente artificiale pline de ipocrizie. De aceea, rătăcim cu uşurinţă şi ne împovărăm cu ceea ce ne sluţeşte sufletul şi ne distruge seninătatea chipului.
Adevărata simplitate nu înseamnă naivitate, mizerie sau prostie, ci înseamnă sobrietate, echilibru şi smerenie; ea nu aduce cu sine tristeţea, ci fericirea; ea nu împiedică realizarea vieţii, ci oferă persoanei instrumentele fericirii: gândire nobilă, înţelepciune rodnică, puritate eliberatoare.
Este adevărat că, îmbrăţişând simplitatea, suntem trataţi "ca nişte oi în mijlocul lupilor"! Dar împlinirea vieţii şi maturizarea credinţei ne vin prin conjugarea simplităţii cu înţelepciunea, după cuvântul Domnului: "Fiţi înţelepţi ca şerpii şi simpli ca porumbeii!" (Mt 10,16).
"După cum şarpele părăseşte totul, chiar şi trupul, şi nu se opune, numai ca să-şi salveze capul, tot aşa şi tu, numai ca să-ţi salvezi credinţa, părăseşte totul: bunurile, trupul şi chiar viaţa. Credinţa este asemenea capului şi rădăcinii. Păstrând-o, chiar dacă vei pierde totul, vei recâştiga toate cu mai mare belşug. Iată de ce Domnul nu porunceşte să fim numai simpli sau numai înţelepţi, ci uneşte aceste două calităţi, aşa încât să devină virtuţi. El cere înţelepciunea şarpelui, pentru ca tu să nu primeşti răni mortale, şi simplitatea porumbeilor, ca să nu te răzbuni pe cel ce te insultă şi să nu-i îndepărtezi, prin răzbunare, pe cei care îţi întind curse. Înţelepciunea fără simplitate nu foloseşte la nimic" (sfântul Ioan Crisostomul).
Lupii care vor să sfâşie simplitatea, această artă a fericirii, sunt mai ales comparaţia cu ceilalţi şi folosirea reţelelor de socializare. Adică veşnica ispită de a avea mai mult decât celălalt şi de a arăta tuturor aceasta. Atunci când suntem chinuiţi de bunăstarea celuilalt, nu suntem nici simpli, nici smeriţi, nici fericiţi.
Drumul spre adevărata fericire ne invită cu discreţie să păşim pe cărarea simplităţii, acolo unde "lupii" rămân flămânzi, în timp ce sufletele tresaltă de fericire.
