Redăm în continuare câteva fragmente din cuvintele adresate episcopilor, preoţilor şi credincioşilor de către PS Iosif Păuleţ la finalul celebrării Liturghiei de consacrare episcopală.
Excelenţele Voastre, dragi fraţi şi surori, toată lumea e curioasă acum să audă ce va spune noul episcop de Iaşi la începutul mandatului său. Voi sintetiza totul în două cuvinte pe care le explic: "mulţumire" şi "slujire".
Mulţumire: Mulţumesc întâi de toate bunului Dumnezeu care, fără vrednicia mea şi în mod surprinzător, m-a ales, prin slujitorul său, papa Francisc, să fiu episcop de Iaşi. Îi mulţumesc pentru darul plinătăţii Preoţiei pe care mi l-a făcut astăzi şi îl rog să mă copleşească mereu cu lumina şi darurile Duhului Sfânt ca să pot îndeplini cu râvnă slujirea încredinţată.
Mulţumesc Sfântului Părinte papa Francisc. A fost o mare surpriză, atât pentru mine, cât şi pentru mulţi alţii, numirea mea ca episcop de Iaşi. [...] Nu am râvnit şi nici nu am cerut această grea slujire. Este lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea Duhului Sfânt, iar eu am spus da chemării sale, cu convingerea că mă va ajuta s-o îndeplinesc cât mai bine, spre slava sa, pentru binele şi înflorirea Bisericii şi pentru mântuirea veşnică a celor încredinţaţi şi a mea împreună cu ei. Şi ceva încă foarte important: întotdeauna îmi voi îndeplini misiunea încredinţată în unire cu papa de la Roma, în unire cu Biserica Universală. [...]
Un gând aparte de mulţumire şi de preţuire adresez PS Petru Gherghel, care a slujit cu râvnă şi cu rezultate excelente dieceza noastră timp de 41 de ani, cât a fost la cârma ei, ajutat fiind de PS Aurel şi de ceilalţi colaboratori. [...]
Vă mulţumesc acum vouă, dragi şi scumpi confraţi preoţi. Vă îmbrăţişez cu tot dragul şi-mi pun mari speranţe în voi că-mi veţi fi mereu alături în munca de slujire, pentru slava lui Dumnezeu, pentru cinstea şi înflorirea Bisericii şi pentru mântuirea veşnică a celor încredinţaţi şi a noastră. Trebuie să avem mare grijă ca, în timp ce-i conducem pe alţii la mântuire, să ne mântuim şi noi împreună cu ei. Pentru voi, în mod special, uşa mea va fi deschisă totdeauna, şi telefonul, la fel. Toată slujirea noastră să urmărească următoarele trei ţeluri: 1. slava lui Dumnezeu, 2. cinstea şi înflorirea Bisericii, şi 3. mântuirea veşnică (a oamenilor şi a noastră). Aceasta este esenţa programului meu pastoral.
Mulţumesc dragilor seminarişti şi persoanelor consacrate. Nu uitaţi că aveţi o chemare nobilă şi sfântă! Urmaţi-o şi trăiţi-o cu râvnă şi devotament! Poporul aşteaptă mult de la voi. Să nu dezamăgiţi!
Mulţumesc autorităţilor civile. Îmi exprim dorinţa vie de a păstra şi dezvolta o colaborare fructuoasă între autoritatea bisericească şi autoritatea civilă, fără să uităm nicio secundă, nici unii şi nici alţii, că misiunea noastră comună este aceea de a sluji, nu de a domina. Dumnezeu să ne ajute! [...]
Un gând de pioasă amintire şi recunoştinţă aduc scumpilor mei părinţi care sunt trecuţi de mult la cele veşnice. Îmi amintesc acum de sfântul papă Ioan al XXIII-lea, care, la câtva timp după ce a fost sfinţit episcop, s-a dus să-i viziteze pe părinţi la ţară. La un moment dat, fiul îi arată mamei inelul său de episcop, nou şi strălucitor. Atunci mama îi arată inelul ei de mireasă, tocit de timp, şi-i spune: "Ioane, nu l-ai fi avut tu pe acela strălucitor dacă nu l-aş fi avut eu mai întâi pe acesta". Două vocaţii sublime! Vocaţiile se nasc în familie, de cele mai multe ori. Mulţumesc, mamă! Mulţumesc, tată! Doamne, dacă nu sunt încă în cer, te rog să-i primeşti astăzi acolo, să se bucure veşnic şi, de acolo, să se roage pentru mine ca să fiu un episcop bun.
Slujire: Cred că aţi remarcat: în mulţumirile mele am repetat, chiar cu insistenţă, cuvântul "slujire". Vreau ca slujirea să fie esenţialul misiunii mele! Săptămâna trecută am făcut exerciţii spirituale la Mănăstirea Părinţilor Carmeliţi din Luncani, un loc excelent şi propice pentru meditaţie şi rugăciune. Într-una din meditaţiile ţinute de pr. Viorel Ababei, confesorul catedralei noastre, vorbindu-mi despre slujire, spunea: Dacă Dumnezeu încredinţează unui om o misiune, şi mai ales dacă acea misiune este specială, înseamnă că îl face mare. Şi, dacă îl face mare, imediat intră în joc logica lui Dumnezeu: Cel mare trebuie să-l slujească pe cel mic - este diametral opusă logicii noastre umane, potrivit căreia "cel mic trebuie să-l slujească pe cel mare". Iată că la Dumnezeu e contrariul: cel mare trebuie să-l slujească pe cel mic. Dumnezeu mi-a încredinţat astăzi, în mod oficial, conducerea Diecezei de Iaşi. O misiune cu totul specială. Deci m-a făcut mare. Automat, începând de astăzi, intră în joc logica sa: Cel mare trebuie să-l slujească pe cel mic. M-a pus în fruntea diecezei să slujesc, nu să fiu slujit! Ceea ce este impresionant, el însuşi mare fiind (Dumnezeu), s-a făcut mic (om) şi a spus: "N-am venit ca să fiu slujit, ci ca să slujesc şi să-mi dau viaţa pentru cei mulţi".
Papa Francisc - papa surprizelor - impresionează lumea întreagă prin modul său de a-l copia pe Cristos: slujind, fiind modest, umilit, cu inima mare şi larg deschisă pentru toţi, mai ales pentru privilegiaţii lui Dumnezeu, de la periferie. În cuvântul pe care l-am luat pe scena din faţa Palatului Culturii, la vizita sa istorică la Iaşi din ziua de 1 iunie curent, încheiam mica mea intervenţie spunând: Cu cât eşti mai mare în ierarhie, omule - fie în Biserică, fie în societatea civilă - cu atât să te faci mai mic, să te umileşti mai mult, să slujeşti mai mult! Nici lui Dumnezeu şi nici nouă, oamenilor, nu ne plac oamenii aroganţi. [...] A recunoaşte supremaţia lui Dumnezeu şi a te comporta în consecinţă, imitându-l pe El, asemenea Sfântului Părinte Francisc, iată care este adevărata menire a "şefului". Iată şi motivul pentru care am ales ca moto pe stema mea episcopală cuvintele din imnul Gloria de la sfânta Liturghie: "Tu solus Dominus!" (Tu singur Domn). [...] Eu sunt convins că, dacă toţi cei care deţinem putere, în Biserică sau în societatea civilă, am sluji cu adevărat, Biserica şi statul ar cunoaşte o înflorire uimitoare, poporul s-ar bucura nespus şi am trăi cu toţii fericiţi; altfel, decadenţa va fi evidentă. Istoria o dovedeşte din plin. [...]
Sfântul Ambrozie, în tratatul său Despre sacramente, spunea aşa: "L-ai văzut pe diacon, l-ai văzut pe preot, l-ai văzut pe marele preot (episcop). Nu te uita la aspectul lor fizic, ci la harul ministerului lor". La aceasta vă rog şi pe dv. să vă uitaţi ori de câte ori veţi avea în faţă un diacon, un preot sau un mare preot (episcop): frumos sau urât, gras sau slab, dobă de carte sau mai modest... Măreţia lui stă în harul ministerului pe care l-a primit.
Închei spunând: Vreau să fiu episcop al Bisericii, slujind! Vreau să fiu un păstor bun al Diecezei de Iaşi!
Îl rog pe Dumnezeu - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - să mă ajute. Vă rog şi pe dv. toţi să mă ajutaţi, mai ales prin rugăciune.
Încep în mod oficial ministerul meu de slujire astăzi: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi
