Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului a prilejuit prezenţa a peste 3.500 de pelerini din ţară şi din străinătate la sanctuarul naţional de la Cacica, în zilele de 14 şi 15 august. Aceştia au răspuns îndemnului adresat de PS Iosif Păuleţ: "Rugaţi-vă pentru întreaga sfântă Biserică, pentru Sfântul Părinte papa Francisc; rugaţi-vă în mod special pentru Dieceza noastră de Iaşi ca să înflorească, spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea noastră, a tuturor". Noul episcop al Diecezei de Iaşi a participat pentru prima dată în calitate de păstor al comunităţii catolice din Moldova. Printre pelerini au fost PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, PS Petru Gherghel, episcop emerit, şi PS János Székely, episcop de Szobathelyi (Ungaria). Predicile din cadrul celebrărilor au fost ţinute de pr. Virgil Blaj, OFMConv., profesor de filozofie la Institutul Teologic Franciscan din Roman. Cântările au fost intonate de corurile reunite din Bucovina.
Un moment deosebit a fost sfânta Liturghie de deschidere a pelerinajului, miercuri, 14 august, de la ora 12.00, deoarece a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ, pentru prima dată ca episcop de Iaşi, care i-a îndemnat călduros pe pelerini s-o cinstească pe sfânta Fecioară Maria şi să implore mijlocirea ei puternică.
În jurul orei 12.30, mai mulţi tineri şi persoane consacrate au pornit spre sanctuarul Maicii Domnului în tradiţionalul pelerinaj al tinerilor la Cacica. Au parcurs distanţa de aproximativ 5 km recitând rugăciunea Rozariului şi înălţând cântări de preamărire. Ajunşi la sanctuar, au fost întâmpinaţi de PS Iosif Păuleţ, care i-a felicitat pe tineri pentru curajul de a fi înfruntat soarele dogoritor ca să ofere o mărturie de credinţă şi le-a împărţit binecuvântarea.
La ora 18.00, a fost celebrată sfânta Liturghie animată de tineri, seminarişti şi persoane consacrate. Celebrarea a fost prezidată de ÎPS Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, împreună cu PS Iosif Păuleţ şi zeci de preoţi pelerini prezenţi la Cacica. La predică, nunţiul apostolic şi-a exprimat bucuria de a celebra sfânta Euharistie alături de toţi cei prezenţi, purtând salutul papei. Îndemnul său a fost puternic: "Amintiţi-vă că purtaţi în inimile voastre legea lui Dumnezeu. Amintiţi-vă că Maria ne încurajează întotdeauna să ne întoarcem la legământul cu Domnul, încălcat de infidelitate sau păcat. Este uşor pentru noi să ajungem la Dumnezeu prin Maria".
În ciuda vântului destul de puternic, privegherea mariană de la ora 22.00 a ţinut aprinsă în inimile pelerinilor dorinţa de rugăciune. Lumânările aprinse, cântările în cinstea sfintei Fecioare Maria, recitarea Rozariului şi procesiunea au învăluit sanctuarul de strălucire.
Sfânta Liturghie solemnă a hramului, joi, 15 august, a adunat în jurul altarului episcopi, zeci de preoţi şi mii de pelerini. Părintele predicator i-a ajutat pe pelerini să înţeleagă semnificaţia sărbătorii şi să imite modelul sfintei Fecioare Maria. Spre finalul celebrării, icoana Maicii Domnului de la Cacica, icoana în faţa căreia papa Francisc, la 1 iunie, rostea rugăciunea de consacrare a tinerilor şi a familiilor la sfânta Fecioară, a fost purtată în procesiune în jurul sanctuarului, ocazie cu care au fost binecuvântate obiectele religioase şi florile purtate de pelerini.
Toţi cei prezenţi la această sărbătoare deosebită au avut ocazia de a creşte în credinţă şi de a învăţa încă o dată de la sfânta Fecioară Maria să-i spună da lui Dumnezeu în orice situaţie din viaţa lor.