Pr. Joăo Miguel Rodrigues, membru al Congregaţiei "Misionarii Cuvântului Divin" (Misionarii Verbiţi - SVD), a trecut la Domnul joi, 31 ianuarie, într-un spital din Roma. S-a născut la Lisabona (Portugalia), la 16 august 1968. S-a consacrat lui Dumnezeu prin profesiunea primelor voturi la 23 septembrie 1989. După studiile de teologie din cadrul Universităţii Catolice din Lisabona, a făcut doi ani de experienţă misionară în comunitatea verbită din New Jersey, SUA. Reîntors în Portugalia, la 11 septembrie 1999 s-a consacrat Domnului profesând voturile perpetue în casa misionarilor verbiţi din Tortosendo. A fost hirotonit preot la Fatima la 12 martie 2000. Între anii 2000 şi 2010 a activat în România, atât la Roman, cât şi la Cordun, timp în care a fost formator şi spiritual pentru mulţi tineri şi tinere care au dorit să-l urmeze pe Cristos. În perioada 2010-2015 a fost econom al Provinciei italiene a Misionarilor Verbiţi. Între 2015 şi 2018 a fost directorul Catacombelor "Priscilla" din Roma. Liturghia de înmormântare a fost celebrată în satul Oleiros din Portugalia, la 7 februarie.