Formare
Conventul "Sfântul Francisc de Assisi" şi Institutul Teologic Franciscan din Roman au fost gazda zilei de formare permanentă a fraţilor franciscani care activează în parohiile administrate de Provincia "Sfântul Iosif" din România (preoţii parohi şi preoţii vicari/colaboratori). Tematica acestei sesiuni, care a avut loc joi, 21 martie, s-a intitulat "Armonizarea activităţii pastorale cu viaţa conventuală". În prima conferinţă, pr. Mihai Vătămănelu, OFMConv., a scos în evidenţă rolul misionarului franciscan care îşi trăieşte viaţa pastorală în fraternitate. Următoarea conferinţă a fost expusă de pr. Daniel-Anton Lucaci, OFMConv.

Filmări în catedrală
O echipă redacţională a Televiziunii Române, condusă de doamna Lucia Hossu-Longin, realizatoarea celebrului serial documentar "Memorialul durerii", a vizitat Episcopia de Iaşi în zilele de 21 şi 22 martie, realizând interviuri cu PS Petru Gherghel, ing. Eduard Lisacoschi, pr. Fabian Doboş şi dr. Dănuţ Doboş, care urmează să fie prezentate în cadrul a două noi episoade ale acestui serial documentar. Primul episod va fi dedicat fericitului Anton Durcovici, iar cel de-al doilea persecuţiei comuniste şi rezistenţei prin credinţă în Dieceza de Iaşi în anii regimului comunist ateu.

"Visul lui Dumnezeu..."
Seminarul "Sfântul Iosif" din Bacău şi-a deschis porţile pentru 87 de adolescenţi de clasa a VIII-a, proveniţi din 40 de parohii ale Diecezei de Iaşi şi din Arhidieceza de Bucureşti, pentru a încerca să descopere planul lui Dumnezeu pentru vieţile lor în cadrul campusului vocaţional "Visul lui Dumnezeu pentru tine", desfăşurat în perioada 29-31 martie. Tema a fost prezentată de pr. Marius Cojan, iar modul concret în care se formează seminariştii a fost prezentat de pr. Tarciziu Grădinaru. Liturghia de la încheierea campusului a fost prezidată de PS Aurel Percă.

Bacalaureaţi în teologie
Preoţii din promoţiile 2017 şi 2018 ale Seminarului ieşean au primit din mâinile PS Aurel diplomele de bacalaureat în teologie acordate de Universitatea Pontificală Laterană, căreia îi este afiliat şi Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi. Liturghia a fost celebrată de episcop luni, 25 martie, solemnitatea Buna-Vestire, în capela Seminarului.

Martir anticomunist
A fost comemorat la Iaşi, vineri, 22 martie, studentul medicinist Sergiu Iacovlov, asasinat de comunişti la 19 martie 1946. Evenimentul a fost organizat de Departamentul de Cercetare Istorică "Fericitul Anton Durcovici" al Episcopiei de Iaşi, Departamentul de Istorie din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" şi de Societatea Studenţilor Medicinişti din Iaşi şi s-a desfăşurat chiar în locul în care a avut loc acea crimă, adică în curtea Policlinicii din Boltă (Bd. Independenţei). S-a ţinut o celebrare religioasă ortodoxă prezidată de părintele Răzvan Petru Aonofriesei, precum şi un recviem prezidat de pr. Fabian Doboş.

Exerciţii spirituale şi voturi
Două surori din Institutul "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", Veronica Dogaru (Galbeni) şi Angela Ilieş (Luizi-Călugăra), au spus încă o dată da-ul lor lui Cristos, prin profesiunea simplă a sfaturilor evanghelice, reînnoind voturile pentru trei ani, la Liturghia celebrată de PS Aurel Percă, sâmbătă, 30 martie, în capela Casei "Sfânta Familie" din Gherăeşti. Pentru acest moment, ele s-au pregătit, împreună cu alte 31 de surori din congregaţie, prin zile de exerciţii spirituale ţinute de pr. Marius Vătămănelu, OFMConv., în perioada 25-30 martie, în timpul cărora surorile au fost vizitate la 29 martie de PS Petru Gherghel, fondatorul institutului.

Adeziune Kolping
Comunitatea din Ferăstrău, judeţul Bacău, a răspuns la dorinţa unora dintre membrii ei de a adera la idealurile fericitului Adolph Kolping, înfiinţându-se astfel o nouă Familie Kolping, duminică, 31 martie. După un an de pregătire, 15 tineri şi 3 familii şi-au dat adeziunea, în cadrul sfintei Liturghii, unei comunităţi de acţiune, formare şi întrajutorare, luându-şi angajamentul de a fi prezenţi acolo unde va fi nevoie de sprijin.

Zilele Seminarului
Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi a organizat "Zilele Seminarului", în perioada 22-24 martie, moment de discernământ vocaţional prin care unui număr de 20 de tineri li s-a oferit prilejul de a-şi pune întrebări cu privire la chemarea pe care le-o adresează Dumnezeu. Liturghia de încheiere a fost prezidată de PS Petru Gherghel.

"Biblia şi lumea de azi"
Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" din Oneşti a fost gazda primei ediţii a concursului "Biblia şi lumea de azi", sâmbătă, 13 aprilie. Concursul şi-a propus să îi apropie pe copii şi tineri de Sfânta Scriptură, izvor de modele şi învăţături morale, extrem de importante pentru lumea de azi. Cei 134 de elevi participanţi au provenit din Bacău, Gioseni, Valea Seacă, Dărmăneşti, Slănic Moldova, Cireşoaia, Ploscuţeni, Berzunţi, Oituz, Ferăstrău, Tuta, Târgu Trotuş, Coman (Sănduleni), Târgu Ocna, Pârgăreşti, Satu-Nou şi, evident, Oneşti.

Pentru familii
Printre activităţile pastorale ale Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din luna aprilie, se numără: "Zilele familiei" la Năvodari (4-7 aprilie), Alba Iulia (11-12 aprilie), Lilieci (18-21 aprilie); "Ziua familiei" la Biertan (SB) (14 aprilie); curs pentru logodnici la Iaşi (8 aprilie); întâlnire cu protopopii şi cu preoţii din protopopiatele de Alba Iulia şi Făgăraş (12-13 aprilie); întâlnire cu elevii de la Liceul "Lascăr Rosetti" din Răducăneni (15 aprilie); Iaşi, întâlnire cu un grup de familii (27 aprilie).

"Sub semnul crucii"
Episcopia Romano-Catolică de Iaşi a început o colaborare cu postul de televiziune Apollonia TV (www.apolloniatv.ro), la 13 martie, pentru realizarea unei emisiuni săptămânale de o oră, cu titlul "Sub semnul crucii". Emisiunea, realizată de pr. Adrian Blăjuţă şi moderată de realizator şi de pr. Felix Roca, îşi propune să trateze subiecte de spiritualitate şi de actualitate din viaţa Bisericii Catolice. Prima ediţie, cu tema "Biserica şi societatea", a fost difuzată luni, 18 martie.

Olimpiada de religie
Aproximativ 450 de elevi romano-catolici din Dieceza de Iaşi au participat sâmbătă, 23 martie, la etapa judeţeană a olimpiadei de religie. Concursul s-a desfăşurat în fiecare judeţ, într-o şcoală aleasă de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Elevii situaţi pe locul I la concurs vor participa în perioada 2-5 mai la etapa naţională a olimpiadei, la Alba Iulia.

Pe scurt
- 16 martie: Zi de reculegere pentru cercetaşi din Pildeşti şi Hălăuceşti, la casa Surorilor Franciscane Misionare de Assisi din Hălăuceşti, îndrumătorul spiritual fiind pr. Vlad Bogdan Bejan, OFMConv.
- 23 martie: Zi de reculegere pentru personalul socio-medical, la Traian şi la Iaşi
- 23 şi 30 martie: Zile de reculegere pentru aproape 150 de copii şi preadolescenţi din diferite parohii, organizate la Răcăciuni de fraţii şi surorile Operei "Don Calabria"
- 30 martie: Zi de formare cu tema "Papa mobilizează, tinere, acţionează!", pentru peste 200 de tineri din zonele Roman şi Iaşi, membri ai Acţiunii Catolice
- 6 aprilie: Zi de reculegere pentru 30 de persoane consacrate din zona Bucovina, la Rădăuţi
- 6 aprilie: Zi de reculegere pentru tineri din Schineni şi Barticeşti, la Prăjeşti
- 11-14 aprilie: Exerciţii spirituale pentru grupurile parohiale din Buruieneşti (fraternitatea terţiară, terezinele, A.M.D., "Rozariul viu", lectori etc.)
- 12 aprilie: Zi de voluntariat a trei fraţi franciscani ai comunităţii "Sfântul Iosif Muncitorul" din Buruieneşti, la Casa de bătrâni şi bolnavi "Sfântul Ioan Paul al II-lea" din Butea
- 14 aprilie: Calea crucii pe Dealul Ciciola, ajunsă la a XXIII-a ediţie, organizată de Asociaţia Kolping Moldova în colaborare cu Parohia Valea Mare
- 18 aprilie: Liturghia crismei, prezidată de PS Petru Gherghel, în catedrala din Iaşi
- 25-27 aprilie: Campusul vocaţional "Veniţi şi vedeţi!", pentru elevi, la Liceul Teologic Franciscan din Roman.