La "Via crucis"
La Calea crucii din Vinerea Sfântă, 19 aprilie, la Colosseum, meditaţiile au fost pregătite de sora Eugenia Bonetti, care se ocupă de salvarea victimelor traficului cu fiinţe umane. De la a noua până la a douăsprezecea staţiune, crucea a fost purtată de câte o călugăriţă care susţine victimele traficului de "carne vie" şi de o persoană care a fost salvată din această dramă. Printre călugăriţele chemate de organizatori s-a aflat şi sr. Mihaela Bălăucă, originară din Dieceza de Iaşi, membră a Congregaţiei "Surorile Providenţei".
Adulţi botezaţi
În noaptea de Paşti, suveranul pontif a administrat sacramentele iniţierii creştine - Botezul, Mirul şi Euharistia - unui număr de opt adulţi din Italia, Albania, Ecuador, Peru şi Indonezia. În Franţa, 4.251 de catehumeni adulţi au primit sacramentul Botezului. După o creştere progresivă în ultimii zece ani - cu 43% într-un deceniu - numărul adulţilor nebotezaţi care cer Botezul a ajuns în 2017 la 4.503, iar în ultimii doi ani a rămas stabil. Statistica nu îi cuprinde şi pe cei 1.885 de adolescenţi - potrivit datelor trimise de jumătate din diecezele solicitate - care au primit sacramentul Botezului în cursul anului 2018.
Atentate în Sri Lanka
Mai multe explozii au lovit, în duminica Paştelui, biserici şi hoteluri din Sri Lanka. Peste 290 de oameni au murit, peste 500 de oameni au fost răniţi. Au fost arestate 24 de persoane în legătură cu atacurile. Dintre cei decedaţi, cel puţin 35 sunt străini. A fost declarat doliu naţional pentru 23 aprilie. "Doresc să manifest apropierea mea afectuoasă de comunitatea creştină, lovită în timp ce era adunată în rugăciune, şi de toate victimele unei violenţe aşa de crude" a spus papa Francisc în cadrul mesajului Urbi et orbi din ziua Paştelui.
Un nou diacon
În catedrala din Limburg am der Lahn (Germania) a avut loc sâmbătă, 6 aprilie, hirotonirea întru diaconat a seminaristului Leon Pişta din Dieceza de Iaşi, prin impunerea mâinilor episcopului de Limburg, PS Georg Bätzing. Alături de rude, colegi şi prieteni, din Dieceza de Iaşi au participat preoţii Isidor Dâscă şi Pius-Petru Iancu. Alţi trei candidaţi au fost hirotoniţi diaconi, dintre care doi în vederea slujirii ca diaconi permanenţi.
Catedrală în flăcări
Un uriaş incendiu a izbucnit în catedrala "Notre-Dame" din Paris, luni, 15 aprilie, arzând în întregime şarpanta, acoperişul şi turla "săgeată". Printre cele mai valoroase relicve salvate este coroana de spini purtată de Cristos înaintea răstignirii (salvată de pr. Jean-Marc Fournier). Statuile celor doisprezece apostoli şi cei patru evanghelişti monumentali care împodobeau acoperişul catedralei au scăpat de incendiu, fiind demontate pentru a fi restaurate. Construcţia catedralei a început în anul 1163 şi a fost finalizată în 1345. Notre-Dame era vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, o medie zilnică de 30.000 de oameni.
Formare la Maikona
La solicitarea PS Peter Chihara, episcop de Marsabit-Kenya, şi în parteneriat cu Centrul Misionar Diecezan al Episcopiei de Iaşi, Centrul Diecezan Caritas Iaşi a desfăşurat la Maikona, în perioada 19-22 februarie, un curs de formare în scriere de proiecte şi ajutor în elaborarea unor documente pentru buna funcţionare a misiunii. Au participat 13 persoane din Dieceza de Marsabit, preoţi din Dieceza de Marsabit, reprezentanţi ai postului de radio Jangwani, al diecezei locale, dar şi cateheţi şi tineri cu dorinţa de a învăţa ceva nou şi de a putea ajuta comunităţile din care provin. Cursul a fost conceput şi susţinut de Mihaela Condac.
Pastoraţia familiei
La iniţiativa şi invitaţia PS Iosif-Csaba Pál, responsabil al Comisiei pentru Familie din cadrul Conferinţei Episcopilor din România, în zilele de 20 şi 21 martie a avut loc la Şumuleu Ciuc cea de-a doua întâlnire a responsabililor cu pastoraţia familiei din diecezele romano-catolice şi eparhiile greco-catolice. Tema a fost "Amoris laetitia - Calea iubirii". Întâlnirea a avut drept scop prezentarea reciprocă a activităţilor de pastoraţie a familiei din diferitele dieceze şi eparhii, schimbul de experienţă, cunoaşterea reciprocă a responsabililor pentru un plan pastoral comun. Din Dieceza de Iaşi a participat pr. Felician Tiba.