Articulaţia şoldului mai este denumită coxofemurală, deoarece îmbină femurul (osul coapsei) cu coxalul (unul dintre oasele bazinului). Un strat neted de cartilaj căptuşeşte suprafeţele osoase, având dublu rol: protejează oasele de fricţiune în cursul mobilizării articulaţiei şi amortizează şocurile. Această îmbinare este înconjurată de capsula articulară, la rândul ei întărită de ligamentele articulare. Articulaţia şoldului este una dintre principalele articulaţii de susţinere a corpului, care oferă, în acelaşi timp, forţă şi mobilitate. Prin tipul particular de îmbinare - capul sferic al femurului în cavitatea coxalului -, această articulaţie oferă o posibilitate largă de executare a mişcărilor, membrul inferior putând fi mobilizat în numeroase direcţii, însă cu o amplitudine mai redusă comparativ cu articulaţia umărului.
Osteoartrita este o boală care afectează osul (osteo-) şi cartilajul articular (-artr-) prin inflamaţie (-ita), apariţia la nivelul articulaţiei şoldului căpătând denumirea de coxartroză. Aceasta survine pe măsură ce cartilajul care căptuşeşte articulaţia se distruge, cele două oase venind în contact direct în cursul mobilizării membrului inferior. Odată cu inflamaţia apare şi iritarea nervilor de la acest nivel, pacientul simţind dureri ascuţite, cu caracter de arsură, care se accentuează pe măsură ce se continuă activitatea.
La nivelul articulaţiilor se produc permanent o distrugere şi o reînnoire a cartilajului cu ajutorul celulelor acestuia (numite condrocite), care la persoana sănătoasă menţin în echilibru balanţa dintre producere şi degradare. Însă o serie de factori de risc influenţează înclinarea balanţei spre distrugerea cartilajului: vârsta înaintată, procesele inflamatorii, traumatismele locale, obezitatea (pune presiune pe articulaţie şi are efect proinflamator), diabetul zaharat, activitatea fizică intensă cu forţarea articulaţiei sau, dimpotrivă, sedentarismul, unele boli genetice articulare (ex.: displazia congenitală de şold).
Ca răspuns la acţiunea acestor factori de risc, într-o primă etapă, celulele cartilajului încearcă să reechilibreze balanţa, producând cartilaj nou. Însă, cu timpul, nu vor mai reuşi să "ţină pasul", vor obosi şi se vor distruge, iar cartilajul se va înmuia, va slăbi şi îşi va pierde elasticitatea, fragmente mici din acesta desprinzându-se în cavitatea articulară. Prezenţa acestor mici fragmente va determina răspunsul organismului prin inflamaţie. De asemenea, suprafaţa anterior netedă a cartilajului se va fisura, cartilajul continuând să se erodeze până când va fi expusă suprafaţa osoasă de dedesubt. În continuare, cele două suprafeţe osoase vor veni în contact direct, se vor netezi şi vor deveni lucioase, cu aspect de fildeş lustruit (suprafaţa normală este aspră, rugoasă). O altă posibilitate de evoluţie în urma contactului direct între suprafeţele osoase este necroza acestora, cu apariţia unor chisturi. În timp poate surveni şi neoformarea osoasă, adică producţia patologică de os nou, sub forma osteofitelor, pe marginea suprafeţelor articulare. De asemenea, va apărea şi senzaţia de "înţepenire" a articulaţiilor, pe timpul dimineţii şi seara, înţepenire care poate dura până la o oră.
Pentru a proteja articulaţia afectată şi pentru a ameliora durerile, pacientul va limita mişcările, existând riscul deformării, cu poziţionarea vicioasă, în rotaţie externă, instabilitate în picioare şi risc de cădere. De asemenea, în lipsa mişcărilor, muşchii din regiune se vor atrofia, cu slăbirea forţei musculare. Toate aceste modificări vor face ca pacientului să-i fie greu să efectueze activităţi zilnice obişnuite, precum încălţarea sau urcarea scărilor.
Tratamentul presupune administrarea de medicamente (în special pentru ameliorarea durerii) şi intervenţia chirurgicală (înlocuirea artificială a articulaţiei). Însă rolul cel mai important îl are educaţia pacientului în vederea protejării articulaţiei: exerciţii fizice (ex.: mers pe bicicletă, gimnastică, înot), controale regulate la medic, scăderea în greutate, masajul, băile termale sau în apă de mare - toate acestea numai la recomandarea medicului specialist.
