* Gheorghe Farcaş (Oituz). Am primit scrisoarea dv. cu cele două poezii şi redăm mai jos două strofe care ne-au plăcut mai mult din poezia "Rătăcitul": "Mă-ntorc la tine, Doamne, iar, / Căci mi-am risipit averea. / Mă-ntorc cu sufletul amar / Şi-ţi cer umil iertarea. // Am pribegit în lung şi lat, / În lumea cu păcate, / Peste tot, pe unde-am umblat, / Nu aveam în suflet libertate".

* C. (jud. Bacău). "Sunt o mamă relativ tânără, cu trei copii. De mult voiam să vă scriu, dar mi-a lipsit curajul. Acum vă scriu cu timiditate pentru că nu sunt sigură dacă o să vă expediez scrisoarea. Şi dacă tot mi-am făcut curaj în a vă scrie, am să vă spun şi motivul. Îmi iubesc copiii enorm de mult, nu cred că pot iubi pe acest pământ ceva mai valoros. Şi pentru că se spune că acela care iubeşte mult tot la fel de mult suferă, am să vă spun suferinţa mea. Mi-am educat copiii aşa cum am ştiut mai bine, ne-am rugat zilnic împreună, am mers la biserică duminical etc. Cu toate acestea, nu sunt mulţumită pentru că ei nu sunt mulţumiţi. Vor tot timpul altceva, uneori ajungem chiar şi la conflicte. Nelămurirea mea este: oare nu am ştiut să-i educ bine? Le-am oferit prea multe din punct de vedere material şi ei nu ştiu să aprecieze? Să ştiţi că am fost un pic exigentă în privinţa aceasta, mai ales cu telefonul, televizorul, calculatorul etc. Zi de zi, nu încetează să-mi reproşeze că ceilalţi copii au mai mult, că părinţii lor îi lasă mai liberi, cu alte cuvinte, eu sunt de modă veche...".

Nu sunteţi singura care vă confruntaţi cu astfel de probleme. Răbdarea o să-şi spună cuvântul. Încredinţaţi Domnului toate grijile, ne spune psalmistul (55,23). Nu vă încredeţi numai în forţele proprii: dv. trebuie să vă faceţi datoria, Domnul face restul. Să vă binecuvânteze Dumnezeu sacrificiul şi să vă răsplătească cu multă sănătate şi să fiţi fericită împreună cu întreaga familie! Felicitări pentru implicarea în educarea copiilor şi aşteptăm să ne mai scrieţi!

* Albert (e-mail). "Zilele trecute am primit în dar, de la părintele vicar, ultimul document al papei Francisc, «Christus vivit» (Cristos trăieşte), şi trebuie să vă mărturisesc că am privit oarecum cu scepticism acest cadou. Nu am putut să-mi ascund dezaprobarea din privire, şi în următoarea secundă mi-a spus: «Curaj, o să-ţi prindă bine!» Am schiţat un zâmbet în colţul gurii şi mi-am zis în gând: «Hai, fie!» Sunt sigur că părintele o să citească aceste rânduri şi doresc să-i transmit aprecierea mea, că are un enorm spirit de observaţie şi nu numai. Mai mult, vreau să-i mulţumesc pentru că s-a gândit la mine, alegându-mă dintre atâţia tineri, şi că a simţit cum eu am cel mai mult nevoie să-mi clarific unele lucruri... Şi, ca să-i demonstrez părintelui că am citit o bună parte din document, că m-am clarificat cât de cât şi că preţuiesc ceea ce face Sfântul Părinte papa Francisc pentru tineri, vă rog să publicaţi textul care mi-a atins sufletul: «Tinerii simt puternic chemarea la iubire şi visează să întâlnească persoana potrivită cu care să formeze o familie şi să construiască o viaţă împreună. Fără îndoială, este o vocaţie pe care însuşi Dumnezeu o propune prin sentimente, dorinţe, visuri. Asupra acestei teme m-am oprit îndelung în exortaţia 'Amoris laetitia' şi îi invit pe toţi tinerii să citească îndeosebi capitolele 4 şi 5. Îmi place să cred că 'doi creştini care se căsătoresc au recunoscut în istoria lor de iubire chemarea Domnului, vocaţia de a forma din doi, bărbat şi femeie, un singur trup, o singură viaţă. Şi sacramentul căsătoriei învăluie această iubire cu harul lui Dumnezeu, o înrădăcinează în Dumnezeu însuşi. Cu acest dar, cu certitudinea acestei chemări, se poate pleca în siguranţă, nu există frică de nimic, se poate înfrunta totul, împreună!'... Sinodul a subliniat că 'familia continuă să reprezinte principalul punct de referinţă pentru tineri. Copiii apreciază iubirea şi grija din partea părinţilor,

au la inimă legăturile familiale şi speră să reuşească să formeze la rândul lor o familie. Fără îndoială, creşterea numărului de despărţiri, divorţuri, recăsătoriri şi familii monoparentale pot provoca în tineri mari suferinţe şi crize de identitate. Uneori trebuie să ia asupra lor responsabilităţi care nu sunt proporţionate cu vârsta lor şi îi constrâng să devină adulţi înainte de timp. Bunicii oferă adesea o contribuţie decisivă în plan afectiv şi în educaţia religioasă: cu înţelepciunea lor sunt o verigă decisivă în raportul dintre generaţii'. Aceste dificultăţi întâlnite în familia de origine îi fac desigur pe mulţi tineri să se întrebe dacă merită să formeze o nouă familie, să fie fideli, să fie generoşi. Vreau să vă spun că da, că merită pariat pe familie şi că în ea veţi găsi stimulentele cele mai bune pentru a vă maturiza şi bucuriile cele mai frumoase de împărtăşit. Nu lăsaţi să vi se fure posibilitatea de a iubi în mod serios. Nu vă lăsaţi înşelaţi de cei care propun o viaţă de dezmăţ individualist care ajunge să ducă la izolare şi la singurătatea cea mai rea»".

Am primit e-mailul dv. şi ne-am bucurat citind conţinutul lui. V-am îndeplinit dorinţa, publicând aproape în întregime ceea ce ne-aţi trimis. Avem speranţa că tot mai mulţi tineri o să vă urmeze exemplul, citind şi punând în practică îndemnurile Sfântului Părinte papa Francisc, care are o grijă deosebită faţă de tineri, încurajându-i şi spunându-le că sunt prezentul şi viitorul Bisericii şi al societăţii.