* Grigore D. (Iaşi). "Părinţii mei au cumpărat în anul 1969 o suprafaţă de teren de 1.000 mp pe care au construit o casă. Terenul este îngrădit cu gard de la momentul achiziţionării şi până în prezent şi nu au fost modificate niciodată limitele proprietăţii. În anul 2018 au fost daţi în judecată de un vecin pentru a-i face o cale de acces spre terenul proprietatea sa. Este legal, în condiţiile în care vecinul avea cale de acces, dar a vândut acel teren?"
Conform art. 617 din noul Cod civil, proprietarul terenului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu. Trecerea trebuie să se facă în condiţii de natură, să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puţine prejudicii. La soluţionarea cauzei, instanţa trebuie să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 618 din noul Cod civil, care prevăd: "Dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea. Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimţământul proprietarului fondului care are acces la calea publică şi cu plata dublului despăgubirii". Având în vedere dispoziţiile legale citate mai sus şi motivele prezentate de dv. în scrisoarea adresată redacţiei, considerăm că servitutea de trecere va putea fi stabilită doar în situaţia în care, pe baza expertizei topometrice care se va efectua în cauză, se va stabili că singura cale de acces la drumul public poate fi făcută pe terenul proprietatea părinţilor dv. În condiţiile în care vecinul a vândut terenul pe care avea calea de acces la drumul public, acţiunea va fi respinsă în contradictoriu cu părinţii dv., urmând ca situaţia să fie lămurită pe o altă cale (notarială sau judecătorească).
* E. Hriscu (Vaslui) "În cazul în care am pierdut un proces se restituie taxele de timbru achitate în cadrul acelui dosar?"
Art. 45 din OUG nr. 80/2013 reglementează situaţiile în care pot fi restituite taxele de timbru. Astfel, potrivit textului de lege amintit mai sus, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii: a) când taxa plătită nu era datorată; b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; c) când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale; d) când acţiunea corect timbrată a fost anulată în condiţiile art. 200 al. 3 din Codul de procedură civilă sau când reclamantul a renunţat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât; e) când, în procesul de divorţ, părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat; f) când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă; g) în cazul în care instanţa de judecată se declară necompetentă, trimiţând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicţională, precum şi în cazul respingerii cererii, ca nefiind de competenţa instanţelor române; h) când probele au fost administrate de către avocaţi sau consilieri; i) în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abţine sau în cazul în care cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă; j) În alte cauze prevăzute de lege.
. În cazul prevăzut la literele d, e şi i se restituie jumătate din taxa plătită, iar în cazul prevăzut la litera f se restituie proporţional cu admiterea contestaţiei.
. Cererea de restituire a taxei de timbru se adresează instanţei de judecată la care s-a introdus acţiunea sau cererea în termen de un an de la data naşterii dreptului de a solicita restituirea taxei de timbru.
