Întâlnirea de la Iaşi cu papa Francisc a fost un moment cu intense emoţii şi trăiri sufleteşti, pe care unii au binevoit să ni le împărtăşească:
- "Am avut marele privilegiu să fiu în catedrală împreună cu bolnavii, ca însoţitor. După câteva ore de aşteptare şi rugăciune, Sfântul Părinte a intrat în catedrală, cu privirea duioasă, zâmbind. Nu pot reda în cuvinte pacea, lumina care s-a instaurat printre noi odată cu apariţia sa. Sfântul Părinte a înaintat, salutând pe cei care erau pe culoar, şi, la un moment dat, a ridicat şnurul care delimita spaţiile şi i-a salutat pe toţi bolnavii" (Eugenia Dămătăr).
- "Am urmărit momentele atât de impresionante din catedrală, acolo unde papa a binecuvântat bolnavii, şi am adorat gestul lui de a da lanţurile la o parte. Apoi l-am zărit în papamobil, salutând mulţimea care trecuse peste ploaie şi gheaţă, şi am plâns.... Când a urcat pe scenă am realizat că suntem la mai puţin de 50 m de el şi am privit cu uimire un om atât de simplu, de senin, de modest şi de cald. Pe 1 iunie am văzut cum se nasc miracolele, atunci când, pe un cod de ploi, norii s-au risipit şi soarele şi-a făcut apariţia" (Carmen şi Maricel Ghercă).
- "Au trecut cele trei zile în care Sfântul Părinte a fost în mijlocul nostru. A fost atât de aproape de noi, poate chiar mai mult decât ne-am fi aşteptat. Cu ce rămânem după această vizită? Exact cu ce rămânem după o vizită la un bunic bun şi înţelept: cu acele cuvinte prin care îi dăm mare dreptate şi care ne fac să ne simţim uşor vinovaţi, deşi bunicul nu ne-a certat, cu hotărârea de a schimba ceva în bine în viaţa noastră, deşi bunicul nu ne-a spus că am greşit cu ceva" (Cristina şi Eduard-Ciprian Mate).
- "Ca voluntar am avut darul şi bucuria de a fi aproape de punctul zero al întâlnirii, şi anume scena. Am simţit o imensă bucurie care mi-a cuprins sufletul şi un vis, o speranţă, o aşteptare devenită realitate. Inima îmi era atât de plină de bucurie şi mulţumire, încât nu-mi mai doream nimic altceva decât să-i surprind încă o dată privirea sa blândă, sufletul său atât de umil şi plin de simplitate" (Cristina Budău).
