Exemple de dăruire - Eroii francezi (II)

Continuăm să ne întrebăm ce a însemnat Primul Război Mondial pentru catolicii din Moldova. În acest număr încercăm să descoperim informaţii despre patru dintre cei cinci eroi francezi a căror slujbă de înmormântare a avut loc în catedrala din Iaşi în ziua de 28 martie / 9 aprilie 1917.

Informaţii despre cei cinci se găsesc în principal în discursul ţinut de generalul Berthelot şi în Registrul de decedaţi al Parohiei Iaşi.

Soldatul Celestin Carmil Lucian Legret a fost doborât de boală. "Modest, devotat, serviabil, totdeauna gata să-şi facă datoria". A decedat la 7 aprilie 1917, la 26 de ani.

Alphonsina Filippes era cea mai mare dintre cei 11 copii; a urmat doi ani cursurile Şcolii Societăţii de Ajutor a Răniţilor Militari. La începutul războiului a lucrat într-o clinică, apoi a venit în România cu Crucea Roşie Franceză. Era într-un spital de răniţi când, cu o lună înainte de a muri, îmbolnăvindu-se prietena ei, Genevieve de Goutel, a vegheat la căpătâiul ei. Dar tifosul a atins-o şi pe ea. A murit la 2 aprilie 1917. Avea 28 de ani.

Colonelul Georges Dubois a murit în urma unei răni de război primită în foc, cu faţa spre duşman, la 20 noiembrie 1916, aproape de Titu, în cursul bătăliei de pe Argeş. L-a lovit un obuz pe el şi pe un colonel român, cu care legase o strânsă prietenie. La începutul lunii martie se credea că va scăpa, dar nu a fost aşa. Registrul decedaţilor îl notează cu numele Georgius Aemelius Dubois, decedat la 4 aprilie, la 53 de ani. În 1912 a fost citat pe ordinul de zi al corpului expediţionar din Maroc; la 6 octombrie şi-a condus batalionul pe Marna la atacul localităţii Bansee; e citat la ordin la Eparges; e citat la 18 mai 1916 la Verdun; după trei luni, pe Somme, comandă regimentul care eliberează satul Clery, fiind citat pe ordinul de zi al armatei. Rănit de trei ori, citat de patru ori, a fost ofiţer al Legiunii de Onoare.

Sr. Antoinette Roux se afla de mult timp în România. A stat la Galaţi cât timp erau răniţi şi bolnavi, apoi a venit la Iaşi împreună cu patru surori. Două dintre ele au căpătat germenii bolii care le-au răpus. "Pe patu-i de moarte părea că se roagă mereu, faţa ei era liniştită. Se odihnea în sfârşit după lunga-i datorie săvârşită în pacea Domnului şi în cultul fervent al patriei depărtate". A murit la vila "Greierul", locul în care a slujit. Registrul decedaţilor notează că a murit la 7 aprilie 1917, la 70 de ani. George Samoilă arată într-un studiu că sora s-a născut în 1849, iar rămăşiţele pământeşti odihnesc în Mausoleul soldaţilor francezi din cimitirul "Eternitatea" din Iaşi. În fotografia făcută la Spitalul Militar Francez de la vila "Greierul", sora Antoinette este, probabil, cea mai în vârstă, în stânga.

Regina Maria a scris în Le Figaro următoarele rânduri: "Pe un pat sărăcăcios la fel ca al maestrului, alături de el, odihnea sora Angela (de fapt, Antoinette), care s-a stins aproape la aceeaşi oră; ei erau unul lângă altul: cel care s-a avântat în lupta ştiinţei; cea care fusese umila servitoare a lui Dumnezeu. Asemănătoare cu aripile care i-au purtat sufletul la cer, corneta ei încadra o faţă zâmbitoare şi liniştită, faţa celei alese care se odihnea deja în pacea lui Dumnezeu, acea pace pe care a dorit-o în toate zilele vieţii ei. Afară zăpada se topea în sfârşit şi păsările intonau primele lor cântece".