Lumina păcii
Cercetaşii care au fost la 15 decembrie 2018 la ceremonia ecumenică de la Linz (Austria) au adus "Lumina păcii de la Betleem" în catedrala din Iaşi, sâmbătă, 22 decembrie. În cadrul sfintei Liturghii, PS Aurel Percă a oferit-o în mod solemn cercetaşilor şi laicilor veniţi din Adjudeni, Bacău, Coman, Focşani, Hălăuceşti, Iaşi, Piatra Neamţ, Pildeşti, Prăjeşti, Roman, Sagna, Negreşti (VS), Suceava şi Valea Lupului. "Lumina păcii de la Betleem" este un simbol al păcii şi al ecumenismului, reprezentat printr-o flacără aprinsă la grota din Betleem, unde s-a născut Isus Cristos, şi distribuită apoi în toată Europa şi peste ocean cu ajutorul cercetaşilor.
Agenda AC
Acţiunea Catolică propune în acest an asociativ, 2018-2019, aprofundarea a ceea ce înseamnă "a recunoaşte". Au fost deja programate câteva activităţi: 13-20 ianuarie - Săptămâna păcii; 9 februarie - Zi de formare pentru preşedinţii parohiali; 16 februarie - Zi de formare pentru animatori; 23 februarie - Zi de formare pentru adulţi. Mai multe detalii pe situl: www.aciasi.ro.
Liturghii on-line
Din luna ianuarie, şi din biserica din Botoşani se transmit programele liturgice prin internet, adăugându-se la listă, alături de catedrala din Iaşi şi de bisericile: Bacău "Sfinţii Petru şi Paul", Bacău "Fericitul Ieremia Valahul", Buruieneşti, Cacica, Ciugheş, Gherăeşti, Iaşi "Sfântul Anton", Nicolae Bălcescu, Oneşti "Sfinţii Petru şi Paul" şi sanctuarul capucin, Pildeşti, Poiana Micului "Sfântul Ioan Paul al II-lea", Răducăneni, Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", Sagna, Săbăoani "Sfântul Mihail", Soloneţu Nou, Suceava şi Traian (NT). Accesând site-ul ercis.ro, meniul "Servicii", şi mai departe pagina "Video", sau introducând în programul de navigare direct adresa www.ercis.ro/video, cei doritori vor putea descoperi pagina cu adresele şi orele de transmisie a Liturghiilor.
ZSS 2019
Cea de-a şaptea ediţie a programului de formare pentru mediul universitar "ZSS 2019" - Ziua Socială pentru Studenţi va avea loc sâmbătă, 23 februarie. Tema va fi "Scandalul - provocare istorică în Biserică". Evenimentul se va desfăşura la Seminarul "Sfântul Iosif" din Iaşi. Persoană de contact: pr. Fabian Doboş, capelan universitar (tel. 0756/833383; [email protected]).
Comunicări ştiinţifice
Studenţi ai Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi şi ai Institutului Teologic, în ziua de 15 ianuarie, au participat la o sesiune de comunicări ştiinţifice studenţeşti. Temele prezentate au fost din sfera teologiei. Au fost invitaţi şi patru studenţi de la "Saint Mary´s College California" din San Francisco (SUA), însoţiţi de prof. Ginny Prior. Manifestarea s-a înscris în seria de iniţiative academice în vederea promovării cercetării teologice şi a dialogului cu oamenii şi realităţile timpului nostru.
Pelerinaje în anul 2019
Oficiul pentru Pelerinaje al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi a pregătit pentru anul 2019 un program de pelerinaje: Medjugorje (17-24 aprilie, 20-27 iunie, 30 iulie - 7 august şi 11-18 septembrie); Israel (1-7 iulie şi 2-8 septembrie); Italia, Franţa şi Spania (11-25 august), Sinai - Iordania - Israel (29 august - 8 septembrie); China (17-28 octombrie); Mexic (7-17 decembrie). Asistenţa spirituală va fi asigurată de un preot. Pentru înscrieri şi informaţii suplimentare: pr. Cristian Diac, responsabil al oficiului (tel. 0740/218261), prof. Vicenţiu Ciocan (tel. 0728/848498) sau www.ercis.ro/pelerinaje.
Pentru familii
Printre activităţile pastorale ale Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din luna ianuarie, se numără: întâlnire cu un grup de tineri la Surorile Iubirii Milostive din Barticeşti (5 ianuarie); lansarea cărţii "Vreau să înţeleg cu cine mă căsătoresc" la Valea Mică (6 ianuarie), Trebeş (13 ianuarie) şi Chetriş (20 ianuarie); curs pentru logodnici (19 ianuarie) şi "Un weekend cu familiile în familie" (26-27 ianuarie), ambele la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian.
Cursuri pentru logodnici
Anul acesta se împlinesc cinci ani de când în Dieceza de Iaşi, prin Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, se organizează cursuri pentru logodnici, cu un accent special pe formarea umană, formarea religioasă, dar şi completarea celei umane rămânând în continuare o prioritate a preoţilor din parohii. Vor fi cursuri la Traian (NT): 19 ianuarie, 11 mai, 6 iulie, 10 august, 31 august şi 7 septembrie; Bacău "Sfântul Nicolae": 18 mai şi 20 iulie; Iaşi: 25 mai şi 21 iulie; Moineşti: 8 iunie; Piatra Neamţ: 15 iunie; Suceava: 22 iunie; Oneşti: 29 iunie şi Focşani: 13 iulie. Detalii: pr. Felician Tiba ([email protected]; 0744/407260).
Liturghii în limbi străine
La cererea mai multor credincioşi din Bacău şi împrejurimi, de a fi celebrată în fiecare lună o Liturghie în limba maghiară în biserica "Sfântul Nicolae" din Bacău, PS Petru Gherghel a dat o dispoziţie ca această Liturghie să se celebreze începând din luna ianuarie, în biserica specificată în cerere, în ultima duminică din lună. Sfânta Liturghie se va celebra la ora 13.00 şi va face parte din programul parohial, iar pr. Felix Măriuţ (paroh de Faraoani) şi pr. Andrei Varga (paroh de Valea Seacă) vor asigura celebrarea sfintei Liturghii şi ascultarea Spovezilor. Se ia în considerare ca pe viitor să se celebreze o Liturghie şi într-o limbă de circulaţie internaţională (engleză sau italiană) pentru cei care lucrează, studiază sau sunt în trecere prin Bacău.
Numire
Prin decret episcopal, PS Petru Gherghel l-a numit pe pr. Adrian Blăjuţă director executiv al Oficiului pentru Comunicaţii Sociale şi purtător de cuvânt al Episcopiei de Iaşi, începând cu 1 ianuarie.
Pe scurt
- 16 decembrie 2018: Vizita relicvei însemnate a fericitului Ieremia în Parohia Ciugheş
- 16-17 decembrie 2018: Zile de reculegere cu tema "Comoara ascunsă (găsită) într-un ogor" (Mt 13,44) pentru membrii mişcării "Familiile de Nazaret" din Parohia "Sfânta Tereza" din Iaşi, la casa Surorilor Providenţei Divine
- 30 decembrie 2018: Ziua Familiei, în biserica "Sfântul Mihail Arhanghelul" din Săbăoani, Liturghia fiind prezidată de PS Aurel Percă
- 3-5 ianuarie: Zile de reculegere pentru 30 de tineri din nouă localităţi, la Casa "Maica Speranţa" din Barticeşti, tema fiind "Familia din Nazaret"
- 6 ianuarie: A doua participare consecutivă a catolicilor români din Parma (Italia) la "Sărbătoarea popoarelor", organizată în prezenţa PS Enrico Solmi, episcopul locului
- 9-11 ianuarie: Întâlnirea cu tema: "Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!" (Lc 1,38), pentru mai multe adolescente, la mănăstirea Surorilor Dominicane ale Sfintei Fecioare Maria a Rozariului din Siret.