Papa la SRUC
"Suntem chemaţi să ne rugăm, pentru ca toţi creştinii să fie din nou o unică familie, coerenţi cu voinţa divină care vrea «ca toţi să fie una» (In 17,21). Ecumenismul nu este un lucru opţional" a precizat papa Francisc la Audienţa generală de miercuri, 16 ianuarie.
Raporturi diplomatice
Sfântul Scaun are relaţii diplomatice cu 183 de state (situaţia la 7 ianuarie). Cancelariile de Ambasadă cu sediu la Roma, inclusiv cea a Uniunii Europene şi a Ordinului Suveran Militar de Malta, sunt 89. Au sediu la Roma şi Oficiile Ligii Statelor Arabe, a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii şi al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi. Dintre acordurile încheiate în cursul anului 2018, amintim pe cel din 26 iunie cu Republica San Marino, pentru predarea religiei catolice în şcolile publice, şi acordul provizoriu din 22 septembrie cu Republica Populară Chineză, cu privire la numirea episcopilor în China.
Vatican şi România
În contextul pregătirilor pentru vizita papei în România este interesant de ştiut că raporturile oficiale ale Sfântului Scaun cu România au început în anul 1920, primul diplomat român acreditat la Vatican fiind Dimitrie C. Penescu, în timpul papei Pius al XI-lea. Relaţiile au fost întrerupte unilateral de regimul comunist în 1950, fiind reluate abia în 1990. Din 10 noiembrie 2016, România îl are ca ambasador pe lângă Sfântul Scaun pe prof. Liviu-Petru Zăpîrţan. Sfântul Scaun a avut în această ultimă perioadă cinci nunţii apostolici în România: arhiepiscopii John Bukovsky, Janusz Bolonek, Jean-Claude Périsset, Francisco-Javier Lozano şi Miguel Maury Buendía (de la 5 decembrie 2015).
Voluntari
Aproximativ 100 de voluntari activi s-au adunat la 22 decembrie 2018 să celebreze ediţia a X-a a Festivalului Voluntarilor Caritas Moldova. La acest eveniment au fost invitaţi cei mai activi membri ai "Young Caritas Moldova" din întreaga ţară vecină. Festivalul a început cu o binecuvântare solemnă la catedrala "Providenţa Divină" din Chişinău. Sfânta Liturghie a fost celebrată de PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, împreună cu alţi preoţi ai Diecezei de Chişinău.
Veşti din Maikona
Misionarii trimişi din Dieceza de Iaşi în Kenya întâmpină dificultăţi în pastoraţia acelor credincioşi care sunt implicaţi în conflictele între triburi, mulţi locuitori fiind nevoiţi să îşi părăsească satele afectate de război şi să caute refugiu în locuri liniştite. "Implorăm pe toţi cei cu inimă deschisă să-şi îndrepte privirea spre aceşti «cei mai săraci dintre săraci». Totodată, dorim să îndemnăm pe cât mai mulţi la rugăciune pentru pace şi alinarea suferinţelor", a precizat pr. Claudiu Iştoc, actualul coordonator al misiunii. Misiunea Catolică Maikona din Kenya are pagina de facebook @MaikonaChatolicMission, cu fotografii şi clipuri video care ilustrează activităţile şi nevoile acestei comunităţi.
Sprijin pentru creştini
Un atac cu dispozitive explozive asupra bisericii "Maica Domnului" din estul oraşului Cairo (Egipt), în care erau mai mulţi creştini, a fost evitat la 5 ianuarie, datorită acţiunii prompte a unui cleric musulman, imamul Saad Askar, de la moscheea de lângă biserică, care l-a văzut pe atentator şi a chemat poliţia. Vizitând apoi biserica, imamul Askar a spus: "Trebuie să stăm unii lângă alţii şi să ne purtăm reciproc de grijă. Cei care atacă lăcaşuri de cult nu au religie şi nu sunt nici musulmani, nici creştini". Creştinii din Egipt (majoritatea ortodocşi copţi) sunt o minoritate importantă (10%) într-o ţară majoritar musulmană, de aproximativ 95 de milioane de oameni.
Declaraţie
Peste 500 de lideri religioşi musulmani condamnă în mod public, prin "Declaraţia de la Islamabad", în capitala Pakistanului, terorismul, violenţa comisă în numele religiei şi fatwa (edictele sacre), răspândite de lideri radicali. Crimele comise "sub pretextul credinţei religioase" sunt condamnate, subliniindu-se că acest lucru "contravine învăţăturilor islamului", şi se afirmă că "nicio sectă islamică nu trebuie declarată necredincioasă", menţionând că toţi cetăţenii, oricare ar fi religia sau secta lor, "au dreptul constituţional de a trăi în ţară în conformitate cu principiile lor culturale şi religioase".
Biserică autocefală
La 5 ianuarie, în biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe" din Istanbul, patriarhul ecumenic Bartolomeu a semnat tomosul care acordă autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Ceremonia semnării a fost precedată de o Liturghie celebrată de clerul patriarhiei ecumenice împreună cu clerul Bisericii Ortodoxe din Ucraina. La celebrare au participat şi preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, preşedintele parlamentului ucrainean, Andrei Parubiy, şi o serie de reprezentanţi ai guvernului ucrainean. Duminică, 6 ianuarie, în timpul concelebrării în biserica patriarhală, patriarhul ecumenic a înmânat pergamentul de conferire a autocefaliei mitropolitului Epifanie din Ucraina.