Comemorare şi an jubiliar
Papa Francisc a dispus introducerea în calendar a comemorării liturgice "facultative" a "Sfintei Fecioare Maria de la Loreto" la 10 decembrie. Proclamat la 100 de ani de la declararea sfintei Fecioare Maria de la Loreto ca "patroană a călătorilor cu avionul", Anul Sfânt Jubiliar al Sfintei Case de la Loreto se desfăşoară între 8 decembrie 2019 şi 10 decembrie 2020, fiind însoţit de indulgenţa plenară pentru pelerinii care vor trece pragul Sfintei Case şi pentru cei care călătoresc cu avionul şi se încredinţează Fecioarei Maria.
În patru dieceze
Cu ocazia participării ca invitat la lucrările Conferinţei Episcopilor din Franţa, care s-au desfăşurat la Lourdes, între 5 şi 7 noiembrie, episcopul Petru Gherghel a vizitat diecezele Tarbes-Lourdes, Carcassonne, Bayonne şi Bordeaux din Franţa, în perioada 4-12 noiembrie, unde a avut întâlniri cu unii dintre preoţii români care activează în Franţa: pr. Mihai Percă, pr. Iosif Dorcu, pr. Iulian Ghiuzan, OFMConv., pr. Daniel Gal, OFMConv., pr. Marian Frunză şi pr. Valerian Enăşcuţ, dar şi cu episcopii Nicolas Brouwet, Dieceza de Tarbes-Lourdes, şi Alain Planet, Dieceza de Carcassonne. Sâmbătă, 9 noiembrie, PS Petru a mers în pelerinaj la Betharram, cel mai mare sanctuar al Diecezei de Bayonne-Lescar-Oloron.
Tinerii din Europa
Peste 30 de delegaţi ai conferinţelor episcopale din Europa s-au reunit la Cracovia (Polonia), în perioada 4-6 noiembrie, pentru a reflecta asupra realităţii tinerilor. Întâlnirea a constituit o pregătire pentru simpozionul cu tema "Vestirea credinţei în Europa, între «Christus vivit» şi Ziua Mondială a Tineretului 2022", ce va avea loc în perioada 20-23 octombrie 2020 la sanctuarul "Sfântul Ioan Paul al II-lea" din Cracovia. România a fost reprezentată la această întâlnire de pr. Felix Roca, responsabilul Oficiului Naţional pentru Pastoraţia Tineretului.
Pelerinaj la Wrocław
Următoarea Întâlnire Europeană a Tineretului, a 42-a ediţie, va avea loc în oraşul Wrocław (Polonia), în perioada 28 decembrie 2019 - 1 ianuarie 2020. Grupul de rugăciune Taizé din Iaşi, împreună cu alţi tineri care i s-au alăturat, va fi prezent la acest eveniment, cu sprijinul Oficiului pentru Pelerinaje şi al Oficiului pentru Pastoraţia Tinerilor.
Dublă vizită
Parohia Bad Deutsch-Altenburg a fost vizitată în această toamnă de PS Aurel Percă, delegat al Conferinţei Episcopilor Catolici din România pentru credincioşii romano-catolici de limbă română aflaţi în străinătate, fiind însoţit de preoţii Paul Budău şi Cristian Farcaş, în ziua de 29 octombrie, iar PS Petru Gherghel a ajuns în localitatea natală a fericitului Anton Durcovici la 12 noiembrie.
Ani de căsnicie
În solemnitatea Cristos, Regele Universului, duminică, 24 noiembrie, 70 de familii de la "San Vitale" şi "Grotte Celoni" din Roma şi-au sărbătorit anii de căsătorie. Pentru motive pastorale, s-a ales această zi pentru a-i felicita şi binecuvânta pe toţi soţii care în acest an au împlinit 5, 10, 15, 20, 25, 30, 35, 40 de ani de la "da"-ul pe care l-au rostit în faţa sfântului altar. Liturghiile au fost celebrate de pr. paroh Isidor Iacovici, iar predicator a fost pr. Romeo Neculai. Au concelebrat pr. Iulian ?chiopu şi pr. Iulian Robu.
Învăţământ catolic
Realităţi şi perspective ale învăţământului catolic; ora de religie; olimpiada de religie catolică; examenele naţionale: titularizare şi definitivat; "Ricostruire il Patto Educativo", cu obiectivele propuse de papa Francisc pentru evenimentul din 14 mai 2020; Regulament al şcolilor catolice - au fost printre subiectele analizate la întâlnirea a 31 de profesori şi directori din învăţământul catolic din România, la Ciofliceni, la invitaţia ÎPS Aurel Percă, responsabil cu învăţământul în cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România.