"Isus revelează acum-ul lui Dumnezeu care ne vine în întâmpinare pentru a ne chema şi pe noi să luăm parte la acum-ul său", spunea papa Francisc la predica sfintei Liturghii de încheiere a Zilei Mondiale a Tineretului din Panama.
Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului ne aminteşte tocmai acest lucru: că Isus s-a întrupat pentru a ne arăta că Dumnezeu este cu noi, acum şi aici. Nu este vorba de o idee, o poveste, o impresie sau altceva de genul acesta, ci despre o prezenţă plină de iubire. Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om pentru că nouă ne este greu să credem că Dumnezeu poate fi atât de concret, atât de apropiat şi de real. Acest Dumnezeu ne cere să fim "cu picioarele pe pământ", ancoraţi în realitatea în care trăim! Ne cere ca iubirea noastră să fie concretă, în fapte şi nu doar în cuvinte!
Privind la iubirea concretă a lui Dumnezeu care îl trimite în lume pe Fiul său, tinerii sunt chemaţi să conştientizeze lucrarea concretă a lui Dumnezeu în viaţa lor. "Nu sunteţi viitorul lui Dumnezeu: voi, tinerii, sunteţi acum-ul lui Dumnezeu!" sunt cuvintele faimoase ale papei Francisc adresate tinerilor. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că promisiunea lui Dumnezeu şi planul său pentru fiecare tânăr nu privesc doar viitorul, ci şi prezentul. Viaţa nu este ca "o sală de aşteptare" unde fiecare îşi "omoară" timpul până când va ajunge momentul să se ridice şi să realizeze ceva. De aceea, întrebarea potrivită nu este: "Ce voi face cu viaţa mea?", ci "Cum îmi trăiesc prezentul pentru a mă pregăti pentru un viitor măreţ?" Asta ne învaţă Fecioara Maria, care nu îi spune arhanghelului Gabriel: "Vom vedea", ci îi spune: "Iată slujitoarea Domnului", aici şi acum! La fel face şi Iosif când i se revelează planul lui Dumnezeu! Se ridică în grabă şi acţionează conform convingerii că Dumnezeu lucrează prin el, aici şi acum. La fel fac păstorii şi magii, care se pornesc la drum de îndată ce descoperă că are loc ceva nou şi măreţ.
Trăim cu adevărat Crăciunul dacă ne lăsăm cuprinşi de noutatea lui Dumnezeu, care acţionează concret în viaţa noastră, şi dacă facem ca şi iubirea noastră să fie concretă, aşa cum Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om. "Copii, să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, ci cu fapta şi adevărul!", ne spune sfântul apostol Ioan în prima sa scrisoare.
Cea mai bună urare pentru sărbătoarea Naşterii Mântuitorului sunt cuvintele papei Francisc de la aceeaşi predică de încheiere a Zilei Mondiale a Tineretului din Panama: "Nu mâine: acum! Pentru că acolo, acum, unde este comoara ta, acolo este şi inima ta (cf. Mt 6,21); şi ceea ce vă îndrăgosteşte va cuceri nu numai imaginaţia voastră, ci va implica totul. Va fi ceea ce vă face să vă sculaţi dimineaţa şi vă stimulează în momentele de oboseală, ceea ce vă va frânge inima şi vă va umple de uimire, de bucurie şi de recunoştinţă. Să simţiţi că aveţi o misiune; şi îndrăgostiţi-vă de ea, şi de asta va depinde totul (cf. Pedro Arrupe, SJ, Nada es más práctico). Vom putea avea totul, dar, dragi tineri, dacă lipseşte pasiunea iubirii, va lipsi totul. Pasiunea iubirii astăzi! Să lăsăm ca Domnul să facă să ne îndrăgostim şi să ne ducă spre ziua de mâine!"
Un Crăciun binecuvântat şi un An Nou plin de noutatea şi de darul lui Dumnezeu, care să facă să strălucească fiecare zi din viaţa noastră!