Abia sosise noul preot vicar şi deja copiii se întrebau: "Oare o să fie la fel de bun ca şi cel dinainte?"
Cel dinainte juca fotbal cu noi, ne povestea tot felul de lucruri hazlii, folositoare pentru viaţă, iar la Liturghie ne voia pe toţi în primele bănci. Cu ce ar fi putut noul preot să continue să ne cucerească inimile pentru Cristos?
După ce a fost prezentat de către părintele paroh, noul vicar a spus că are o surpriză pentru copii. Imediat după Liturghie a scos câteva pungi cu bomboane şi a început să împartă. Este de la sine înţeles că, în vacarmul produs, singurele cuvinte care se auzeau cel mai clar erau: "Vreau şi eu!" Şi pentru că îmbulzeala era prea mare - pentru că în acel timp bomboanele erau foarte rare -, părintele a avut ideea de a le arunca, aşa încât fiecare, bazându-se pe forţele proprii, să ia cât mai multe. Evident că am plecat cu buzunarele pline acasă, dar nu pentru a le mânca singur, ci pentru a duce şi fraţilor, dar şi prietenilor de pe uliţă.
Acel preot, proaspăt hirotonit atunci, patruzeci de ani mai târziu avea să fie numit de papa Francisc episcop de Iaşi.
Câte "bomboane", sub formă de haruri, poate să le ofere credincioşilor răspunzând acestei chemări nobile! Ceea ce rămâne de făcut e să ne dorim aceste haruri, să ne îmbulzim să le primim, pentru că, da, Dumnezeu este plin de haruri şi le împarte prin slujitorii săi.
