Eram deja de câteva ore acolo şi trecusem inclusiv prin ploaia torenţială când, deodată, pe ecranele amplasate în faţa Palatului Culturii din Iaşi s-a anunţat evenimentul: "Papa Francisc a sosit la Iaşi!" A urmat tot ceea ce era în protocol: sosirea la catedrală, întâlnirea cu bolnavii şi cu bătrânii, aducerea icoanei Maicii Domnului de la Cacica pe scena pregătită pentru ea şi, evident, sosirea papei prin mulţime la locul prevăzut. Au urmat discursuri, cântece, mărturii, aplauze, totul într-un entuziasm pe care cei prezenţi nu-l vor uita curând.
La un moment dat vorbeşte papa. Printre altele, folosindu-se de o experienţă a călugărului Ilie Galaction, spune: "Pentru a merge împreună acolo unde eşti, să nu uiţi de ceea ce ai învăţat în familie. Nu uita rădăcinile tale. Acest lucru mi-a amintit de profeţia unui sfânt eremit al acestor ţinuturi. Într-o zi, călugărul Galaction Ilie de la mănăstirea Sihăstria, mergând cu oile la munte, s-a întâlnit cu un eremit sfânt pe care-l cunoştea şi îl întrebă: «Spune-mi, părinte, când va fi sfârşitul lumii?» Şi venerabilul eremit, suspinând din inima sa, spuse: «Părinte Galaction, ştii când va fi sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică, atunci când nu va mai fi dragoste şi înţelegere creştinească între fraţi, între rude, între creştini şi între popoare! Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat va fi sfârşitul lumii. Căci fără iubire şi fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ!». Viaţa începe să se stingă şi să putrezească, inima noastră încetează să mai bată şi se usucă, bătrânii nu vor mai visa şi tinerii nu vor mai profetiza când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin... căci fără iubire şi fără Dumnezeu omul nu mai poate trăi pe pământ".
Am urmărit discursul cu mare interes şi vreau să vă mărturisesc că la un moment dat mi-au dat lacrimile. Acea "cărare de la vecin la vecin" parcă a fost semnalată pentru mine. Sfârşitul lumii va veni când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Nu eram departe de răspunsul eremitului sfânt!
Cu ceva ani în urmă păsările vecinului intrau în grădină la mine. L-am rugat de mai multe ori să le închidă, dar nu a făcut nimic. Atunci, inspirat dintr-o poveste pe care am auzit-o la televizor, am pus otravă şi i-am omorât toate păsările. Între mine şi el se afla de când mă ştiam o cărare pe care mergeam unii la alţii. Chiar şi copiii se simţeau acasă, fie ai mei la el, fie ai lui la mine. De atunci, pentru că nu ne-am mai vizitat şi nici vorbit, pe acea cărare au crescut buruienile. La un moment dat nici nu se mai cunoştea că pe acolo fusese o cărare. Mai mult, într-una din zile i-a ars o căpiţă de fân. M-am asigurat că incendiul nu ajunge la mine şi atât. Nu l-am ajutat la stingerea lui şi nici pe soţie şi pe copii nu i-am lăsat să participe.
Nu era drept din partea mea. Eu îi otrăvisem păsările şi acum tot eu o făceam pe supăratul!
La Iaşi, pot să spun fără ezitare că papa Francisc mi-a vorbit mie, m-a conştientizat, m-a mustrat, mi-a dat termen să repar ceea ce stricasem şi aceasta pentru ca să întârzii cât mai mult "sfârşitul lumii". Şi ca lucrurile să nu rămână aşa, imediat după întoarcerea acasă, cu umilinţă, m-am dus şi i-am cerut iertare vecinului, asigurându-l că poate conta pe mine de aici înainte, indiferent de ceea ce se întâmplă.
Şi acum, văd că şi la Faraoani, pentru Întâlnirea Diecezană a Familiilor, s-a ales aceeaşi temă. Ceva trebuia să fac şi am făcut! (Dumitru)
