În perioada 10-12 iulie, la Slănic Moldova, 21 de tinere din mai multe parohii au participat la campusul vocaţional cu tema "Dă-mi, Doamne, o inimă care ascultă!", organizat de surorile Institutului Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot".
Într-o lume care oferă tinerilor o formare umană şi intelectuală bazată doar pe ştiinţă şi tehnologie, pierzând din vedere valorile şi rădăcinile creştine, am venit în întâmpinarea tinerelor cu câteva provocări: "Ascultă-ţi inima! Dă glas chemării pe care Dumnezeu o are pentru tine din veşnicie! Discerne cu maturitate şi credinţă calea pe care alegi să mergi pe drumul vieţii!"
Omul cu vocaţia lui la viaţă, la sfinţenie şi la slujire nu va fi niciodată împlinit dacă va merge singur pe drumul vieţii, dacă va confunda succesul cu fericirea şi nu îşi va trăi vocaţia conform cu voinţa lui Dumnezeu.
Am încercat în aceste zile să arătăm tinerelor şi un alt mod de a fi şi a trăi. Să le împărtăşim că viaţa, indiferent de starea pe care o alegem, fie la viaţa consacrată, fie la viaţa de familie, nu are gust dacă îl excludem pe Dumnezeu. Inima noastră poate fi veselă şi generoasă sau tristă şi egoistă, iar aceasta este o alegere personală şi liberă!
Împreună cu aceste tinere ne-am bucurat, ne-am rugat la sfintele Liturghii, la adoraţie şi la breviar, ne-am împărtăşit trăirile, dubiile, aspiraţiile. Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste zile frumoase, binecuvântate şi rodnice! Mulţumim părintelui Benone Butacu, parohul de la Slănic Moldova, care ne-a oferit condiţiile necesare pentru a ne desfăşura activităţile în Casa "Sfânta Maria".
"Acest timp ne-a oferit şi posibilitatea să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine şi să trăim bunătatea. Cel mai mult m-a impresionat blândeţea surorilor care ne-au invitat în inima lor", a mărturisit Giulia. "Am descoperit că vocaţia este o mică sămânţă plantată în inima noastră de către Dumnezeu, dar care trebuie ajutată să crească, urmând semnele timpului în care trăim. A fost o experienţă frumoasă, plină de har şi mai ales necesară pentru noi, tinerele de azi", a spus Ema, o altă participantă la campus.