De obicei această expresie a fost tradusă cu "dintru adâncuri" şi este chiar titlul unui psalm recitat (sau cântat) la înmormântări. Ca poezie biblică sau ca rugăciune, acest psalm nu poate fi redus la atmosfera funerară, de vreme ce este propus la liturgia orelor în toată octava Crăciunului, când este celebrată viaţa, şi nu moartea. De fapt, se face trimitere la profunzimile omului, în special cele ale sufletului, de acolo de unde se strigă către Domnul.
În zilele noastre, aşa-numiţii psihologi ai profundului vorbesc de nişte simptome mai mult decât îngrijorătoare în domeniul lor. Astfel, golul interior, lipsa sensului şi singurătatea, toate acestea fac ravagii. Oferta afectivă a celor din preajmă fiind din ce în ce mai redusă, se încearcă substituirea cu o multitudine de surogate. Fiecare pentru el şi fiecare încercând să umple golul interior printr-o îngrămădire dezordonată a ceva ce mai degrabă împrăştie. Cu cât "comunică" mai mult (virtual), cu atât omul se însingurează mai tare. Căci "comunicarea" răspândită nu are loc din iubire. Pentru că iubirea nu se împrăştie. Iată de ce, golul rămâne, ba chiar se adânceşte.
Singurul care poate umple acest gol sufletesc este cu siguranţă Dumnezeu, cel care, în persoana Fiului său, a coborât până în profunzimile umanităţii noastre. Pentru a revărsa în el conţinutul de har infinit. Şi veşnic...
