Luna octombrie, luna misiunilor, este o lună în care Biserica Universală îşi concentrează atenţia asupra activităţii misionare, pentru că în penultima duminică a acestei luni se celebrează Ziua Mondială a Misiunilor. Ca în fiecare an, papa Francisc a adresat un mesaj tuturor credincioşilor, prin care îi invită să susţină activitatea misionară, dar mai ales să-şi trăiască natura misionară.

Pentru că anul acesta în luna octombrie se desfăşoară şi Sinodul tinerilor, mesajul îi are în vedere în primul rând pe ei. Sfântul Părinte îi invită pe toţi să-şi privească viaţa ca pe o misiune care imită dubla mişcare a inimii: atrage şi trimite. Toţi sunt atraşi şi trimişi de Cristos să transmită mai departe credinţa.

Lumea de astăzi are tot mai mult nevoie de tineri care trăiesc cu intensitate speranţa unui viitor mai bun, în care logica divină a dăruirii gratuite de sine îi determină pe ceilalţi să fie mai buni şi să iubească mai mult. Citind textul acestui mesaj, mi-am amintit de o întâmplare mai veche petrecută nu în Africa, ci în Laponia, relatată de părintele misionar Franco Cannarozzo. Este povestea unui tânăr, pe nume Zemal, care a înţeles că poate schimba ceva.

Zemal era un tânăr care ajunsese la vârsta maturităţii. Într-o zi, după ce şi-a ajutat tatăl să pregătească cele două sănii pentru o nouă călătorie de vânătoare, stătea afară ascultând şuieratul vântului polar şi urletul câinilor, şi era trist. Conform tradiţiei, bunica lui, care era deja în vârstă şi nu se mai putea mişca, devenind o povară pentru ceilalţi, trebuia să fie abandonată între gheţari pentru a-şi aştepta moartea. Gândul acesta îl măcina, pentru că venise timpul ca bunica să-i însoţească. A început călătoria prin frig şi vânt, iar Zemal era mereu atent la a doua sanie, acolo unde era bunica lui.

În cea de-a treia călătorie s-a întâmplat lucrul de care Zemal se temea. S-a ridicat, dar nevăzând-o pe bunica, a simţit o durere puternică la gândul că a fost lăsată să moară între gheţari. Zemal a profitat de un moment de neatenţie din partea tatălui şi, prin ceaţa groasă, s-a lăsat jos din sanie şi a rămas nemişcat. După ce a trecut a doua sanie, s-a ridicat în picioare şi a pornit spre locul în care presupunea că a fost abandonată bunica. A mers pe jos ceva timp şi a găsit-o aproape înţepenită. Strângând-o în braţe, a început să plângă şi să-i spună că nu o va mai părăsi niciodată, chiar dacă ea îi spunea că nu trebuia să se întoarcă. A ajutat-o să reziste încă două ore până când tatăl său, dându-şi seama că nu mai este în sanie, s-a întors să-l caute.

Când tatăl l-a găsit, Zemal i-a spus hotărât: "Nu vreau ca bunica să moară aşa. La misiune m-au învăţat că trebuie să-i iubim pe toţi şi să-i ajutăm. Dacă vrei să mă întorc, trebuie să o luăm şi pe bunica. Am să muncesc, am să procur de mâncare şi am să ajut, pentru că evanghelia m-a învăţat asta". Tatăl a luat-o în braţe pe bătrână şi a aşezat-o pe sanie. Zemal a învins!

Tinerii ca Zemal sunt acei tineri care ştiu să ia atitudine, care coboară din sania lor liniştită şi fac ceva mai mult pentru aproapele, pentru că au înţeles chemarea lui Dumnezeu.

Evanghelia şi viaţa sunt punctele asupra cărora ar trebui să ne oprim în noul an misionar, pentru ca tinerii să devină cu adevărat "discipoli misionari, tot mai pasionaţi faţă de Isus şi misiunea sa".