* G. (e-mail). "Vin cu o problemă a unei foste colege. [...] Băiatul ei [...] a cunoscut o fată catolică cu care s-a logodit. Fata este catolică practicantă. Cununia este planificată pentru anul viitor. [...] În vederea căsătoriei, preotul catolic i-a cerut mirelui adeverinţă de Botez, act care nu poate fi obţinut deoarece băiatul a fost botezat [...] în regim de urgenţă, ca urmare a unei boli ce-i punea viaţa în pericol, într-un spital. [...] Întrebarea este: cum s-ar putea rezolva acest caz pentru ca băiatul să fie cununat mixt? Ar fi îndeajuns o declaraţie a mamei dată în faţa unei autorităţi ecleziale de la episcopie şi, eventual, eu să fiu martor? Vă mulţumesc!"

De regulă se procedează aşa: la parohia la care se face dosarul şi se face pregătirea pentru cei ce vor să se căsătorească, în caz că nu se poate face dovada cu un act pentru botez şi stare liberă, există posibilitatea de a se face dovada prin doi martori care sunt supuşi la jurământ şi semnează un document care se ataşează la dosar. Dacă martorii nu se pot deplasa la locul unde logodnicii fac pregătirea, atunci pot să depună jurământul la orice parohie, în faţa preotului paroh sau a preotului care se ocupă de căsătorii şi apoi documentul va fi dus la parohia unde este dosarul.

* Angela Mihăeş (Ploscuţeni). "Aş începe cu un cuvânt de salut, un cuvânt de mulţumire pentru această minunată editură, implicit pentru această revistă. Sunt 28 de pagini care conţin multe informaţii utile şi practice, sfaturi şi povestioare din care avem toţi de învăţat. Este o revistă pe care o aştept în fiecare lună cu mult entuziasm şi interes. Pentru aceasta vă mulţumesc din suflet!"

Vă mulţumim şi noi pentru cuvintele frumoase. Astfel de cuvinte ne dau curaj şi putere pentru a lucra cu mai multă dăruire. Cu siguranţă, sunt mulţi cei care sunt în acelaşi gând cu dv., dar nu au curajul să ne scrie, credem că acum aţi lansat o provocare. Vă dorim binecuvântare de la Domnul şi aşteptăm să ne mai scrieţi!

* Dorin Teodorescu (e-mail). "Dragă redacţie, meditaţia de astăzi, 19 septembrie, mă determină să vă scriu, deşi de mult aş fi vrut s-o fac. Îl felicit pe părintele Cristian Diac pentru tălmăcirea profundă, sensibilă şi pilduitoare a iubirii lui Isus. Îl felicit pentru toate meditaţiile sale, mai ales că apar în selecta companie a papei Francisc. Domnul să vă binecuvânteze lucrarea pe care o faceţi în numele lui şi spre binele nostru!"

Vă mulţumim mult pentru gândurile exprimate. Cei care lucrează la redactarea publicaţiei "De la Răsărit până la Apus" sunt onoraţi că sunteţi un fidel utilizator al ei şi că trageţi folos din meditaţiile propuse. Vom transmite mesajul dv. părintelui Cristian Diac. Cu siguranţă, aprecierile vor fi o încurajare pentru a lucra cu zel şi pe mai departe.

* Mihaela (e-mail). "Pentru că luna octombrie stă să ne calce pragul, doresc să împărtăşesc cu dv. şi cu toţi cititorii revistei, care ştiu că sunt câteva mii, uimirea şi bucuria pe care am trăit-o în perioada studenţiei. Să fi fost în luna octombrie a anului 2005, când mă grăbeam să ajung la cursuri. În faţa mea, în drum spre universitate, erau mulţi tineri, dar unul mi-a atras atenţia în mod deosebit; avea în mâna dreaptă rozariul şi era la vedere atât cât să poată roti bobiţele. Credeam că îl ţine în mână şi atât, dar, urmărindu-l cu atenţie, am văzut că, de fapt, el se ruga. Am rămas atât de uimită şi în acelaşi timp atât de surprinsă încât am rostit în şoaptă: credeam că nu se mai roagă nimeni Rozariul, mai ales un băiat... Eu mergeam la biserică în fiecare duminică, poate câteodată şi în timpul săptămânii, când mă înduram să las studiul. Din acea zi a lunii octombrie, nu numai că am început să merg mai des la biserică, dar am hotărât să mă rog în fiecare zi sfântul Rozariu, şi acum continui împreună cu familia (soţ şi copii), chiar dacă mai întâlnesc câte un obstacol de genul: «Iar!? Avem de învăţat»... Câtă influenţă poate avea un simplu gest! Pentru mine era un străin, un necunoscut, şi a dat o mărturie aşa de frumoasă despre rugăciunea Rozariului! M-aş bucura foarte mult dacă s-ar promova mai mult această rugăciune, ştiu că mulţi, nu numai copiii şi tinerii, dar nici cei adulţi nu mai sunt familiarizaţi cu această rugăciune. Doar cei în vârstă o mai practică şi ici-colo câte un tânăr".

Am publicat aproape în întregime mesajul dv. pentru a-l putea citi cât mai mulţi. Şi dacă aţi propus să fie promovată mai mult rugăciunea Rozariului, redăm mai jos câteva îndemnuri extrase din primele pagini ale cărţii "Maria în misterele Rozariului" de pr. Claudiu Dumea, Editura Arhiepiscopiei de Bucureşti, 1997: "Rugăciunea sfântului Rozariu este rugăciunea poporului simplu, umil, fără pretenţii, a celor mici asemenea copiilor, aşa cum ne vrea Cristos pe toţi dacă vrem să intrăm în împărăţia cerurilor, oricâtă ştiinţă am avea noi şi oricare ar fi funcţia noastră în societate sau în Biserică. Oamenii mici şi simpli iubesc această rugăciune mică şi simplă, fiindcă o simt pe Maria ca pe una de-a lor, adică o fiinţă mică şi simplă... Cei mândri şi cei dornici să se dea în spectacol, cei care vor să apară extraordinari nu înţeleg această rugăciune, o dispreţuiesc considerând-o plictisitoare, monotonă; o repetare inutilă a aceleiaşi formule. În schimb, o iubesc şi o practică cei simpli... Cunoaşteţi istoria Diavolului trimis în lume ca să piardă pe creştini în timpul persecuţiilor? Diavolul, pornit la drum, a ajuns într-un loc unde locuia un bătrân şi nu a mai putut să-şi mai continue drumul. A rămas imobilizat acolo câteva zile, apoi s-a întors, acoperit de ruşine, la mai-marele infernului care-l trimisese în misiune. Acesta l-a certat aspru: «De ce nu ţi-ai făcut datoria?» Subalternul i-a răspuns: «Am întâlnit în cale un bătrân care se ruga şi cu forţa care ieşea din rugăciune mă ţinea pe loc. Am aşteptat câteva zile sperând că va întrerupe rugăciunea ca să pot înainta. În zadar. Drept care m-am întors sa-ţi raportez cele întâmplate». Să iubim rugăciunea Rozariului, să o spunem zilnic, fără întrerupere, toată viaţa, şi putem fi siguri că Diavolul, cu toate atacurile şi ispitele lui, nu va avea niciun succes".