Luna octombrie este cunoscută ca fiind luna rozariului. Pentru mine însă este cunoscută ca fiind şi "luna calului".
Se ţineau misiuni într-un sat vecin. Evident că nu puteam să lipsim, mai ales ca ministranţi. Întrucât Liturghia era seara, iar noi învăţam după-amiază, am decis să "plecăm" de la ultimele două ore, ţinând cont că până acolo erau ceva kilometri de parcurs!
Am improvizat că se pierduse calul părinţilor, din cauza fratelui care nu-l priponise bine. Şi pentru că era încă vremea CAP-ului, iar calul trebuia a doua zi să muncească la câmp, am fost îndreptăţiţi să mergem toată clasa să-l căutăm.
Noi însă, în loc să mergem să căutăm calul, tot pe câmp, chiar de-a dreptul pe câmp, am mers către acel sat, pentru misiuni.
Trebuie să mărturisesc că nu eram sigur dacă mă pot împărtăşi, dată fiind modalitatea în care plecasem. Luasem după mine şi întreaga clasă...
Oricum, la mintea de atunci, mi-am zis: "Doamne, tu ştii că nu s-a pierdut calul, dar dacă nu am fi venit, am fi pierdut misiunile, aşa că cineva tot pierdea ceva până la urmă. Ca să nu te pierd şi să nu mă pierd nici pe mine, pot să te primesc în sfânta Împărtăşanie?" Şi m-am dus la Împărtăşanie fără nicio reţinere.
A doua zi ştia toată şcoala că o clasă întreagă s-a dus să caute un cal, pe care până la urmă l-au găsit în grajd. Nici măcar nu fusese dus să pască!
