Disciplina spirituală nu este opţională pentru creştin, care, la maturitatea credinţei, renunţă să "bea lapte" şi începe să se hrănească spiritual cu "hrană tare" (cf. 1Cor 3,1-3). "Hrana tare" sau "mâncarea solidă" a creştinului matur cuprinde şi lectura spirituală. Pe aceasta, fericita Veronica Antal a trăit-o în mod exemplar, dovadă fiind faptul că a atras atenţia celor care au cunoscut-o în timpul vieţii şi care ne dau o frumoasă mărturie în acest sens.

Sora sa, Angela, povesteşte că "în timpul liber, mai cu seamă iarna şi primăvara, Veronica citea cărţi, citea, citea..."

O fostă colegă a Veronicăi îşi aminteşte că "încă din anii de şcoală, ea a început să citească, având mare plăcere, reviste şi cărţi cu conţinut religios". Nu ştim dacă Veronica a avut în casă Biblia sau măcar Noul Testament, ţinând cont că în vremea în care a trăit, rar puteai găsi o Biblie, însă credincioşii îşi mai puteau încă procura şi citi cărţi şi publicaţii creştine. Printre aceste tipărituri se număra şi cunoscuta revistă Viaţa, apărută la Săbăoani prin grija pr. Graţian Carpati-Săsăreanu, OFMConv., la care părinţii Veronicăi erau abonaţi, precum şi Almanahul revistei populare catolice "Viaţa".

Conform mărturiilor, Veronica era o fată "de la ţară", cu o înclinaţie vădită spre realităţile religioase şi spirituale. Dintr-o mărturie a mamei sale aflăm că "avea un citit foarte frumos şi devora multe reviste şi cărţi religioase. Setea de Dumnezeu o atrăgea la picioarele altarului, iar aceasta cu preţul multor osteneli".

Tânăra Veronica, înţelegând importanţa cititului cărţilor bune, căuta cu nesaţ să citească scrieri folositoare sufletului, ca mai apoi să le pună în practică, aşa cum confirma o consăteană pe nume Eleonora: "Veronicăi îi plăcea să citească reviste şi cărţi religioase. Plăcerea ei era când în reviste găsea articole despre Maica Domnului. Aşa, de exemplu, ştiu că ţinea mult la un articol despre Buna-Vestire, publicat în Almanahul revistei "Viaţa", din 1946 şi care era o traducere a pr. Gheorghe Dumitraş. Ea se străduia să pună în practică toate cele citite acolo, nelăsând niciodată rugăciunea Îngerul Domnului nespusă..."

Lecturile Veronicăi o îndrumau în căutările ei interioare şi o conduceau spre meditare; îi năşteau în suflet dorinţe şi întrebări şi îi favorizau discuţiile şi dialogurile cu prietenele sale. "Cu câtva timp înainte de moartea ei - declară Rozina, o prietenă apropiată a Veronicăi - veneam de la hram de la Iugani [...] şi ea mi-a spus ce mult îi plăcea Viaţa Mariei Goretti, pe care o citea tocmai în acele zile. Nu voi uita niciodată întrebarea pe care mi-a pus-o ea atunci, şi anume, ce gândesc şi cum explic eu aceste cuvinte: «Mă tem de Dumnezeu care trece pe lângă mine, nu pentru că trece, ci pentru că, trecând, s-ar putea să nu-l aud şi el să nu se mai întoarcă». Ne-am întreţinut gândul, reflectând asupra acestor cuvinte pline de adânci înţelesuri. O mai auzisem şi altă dată rostind aceste cuvinte". Sora Electa declara: "Între fetele evlavioase de prin anii '50, era o adevărată întrecere în privinţa vieţii spirituale. Fiecare dintre ele avea un parfum deosebit, prin virtuţile şi silinţa de care dădeau dovadă".

Iar prietena Eleonora îşi aminteşte: "Pe la începutul lui august 1958, mă dusesem la ea, să o rog să mă ajute la ceva treabă... Am intrat în casă... Avea în mână cartea Bucură-te, Regină. Am întrebat-o ce face. «Citesc din cartea asta şi plâng!», mi-a răspuns".

"Eu sunt a lui Isus...", a rămas scris pe un bileţel scris chiar de mâna Veronicăi, aşa a fost toată viaţa şi continuă prietenia în cer, alături de el, iar astăzi o invocăm pe Veronica prin titlul de fericită a Bisericii.