- Ana B. (jud. Bacău). "Încurajată de răspunsul pe care l-am primit în revista din luna iunie, m-am hotărât să vă scriu din nou, dar de data aceasta cu o bucurie imensă în a vă împărtăşi ceea ce am simţit la beatificarea lui Veronica Antal. În primul rând, doresc să-i felicit pe toţi cei care au pus umărul pentru bunul mers al acestui mare eveniment: organizatori, preoţi, călugări, voluntari şi întreaga comunitate din Nisiporeşti. Nu m-am aşteptat la o aşa organizare, felicitări! Îmi ziceam că o să fie aglomerat, că n-o să văd mare lucru, mai ales că se anunţase la meteo că o să fie ploi şi frig. Nimic din toate acestea, din contra, soarele şi-a arătat strălucirea poate mai mult decât ar fi fost necesar. Le-am primit pe toate cu bucurie. Când s-a auzit primul sunet al orgii care anunţa începerea sfintei Liturghii şi când am văzut procesiunea preoţilor care au pornit spre altar însoţiţi de atâţia episcopi, am simţit că se uneşte cerul cu pământul... Din toate cele scrise îmi doresc ca toţi cei care s-au trudit (sunt sigură că au fost zile obositoare şi nopţi nedormite) să primească recunoştinţa şi mulţumirea mea pentru toate eforturile. Bunul Dumnezeu să-i răsplătească pe toţi aşa cum ştie el mai bine!"
Vă mulţumim pentru cele împărtăşite! Pentru că mesajul dv. este adresat multora dintre aceia care citesc revista "Lumina creştinului", l-am publicat aproape în întregime. Astfel de ecouri aduc încurajare şi bucurie celor care sunt în slujba aproapelui. Dv. şi nouă tuturor celor care am participat la beatificare nu ne rămâne altceva decât să-i aducem slavă şi recunoştinţă Celui Atotputernic pentru bucuria şi mulţumirea pe care le-a revărsat în sufletele noastre prin mijlocirea fericitei Veronica Antal. Acelaşi răspuns şi pentru Maria care ne-a scris prin e-mail: "În toamna anului 2015, nu mai ştiu exact ziua, dar sigur în luna octombrie, au fost canonizaţi părinţii sfintei Tereza a Pruncului Isus. Pentru că am o devoţiune specială faţă de sfânta Tereza, mi-am dorit foarte mult să particip şi eu la o aşa sărbătoare, deoarece am lucrat în Italia câţiva ani buni şi, cum eram aproape de Roma, nu mi-a fost foarte greu să merg. Vă mărturisesc că atunci nu am simţit o aşa încărcătură sufletească cum am simţit acum la Nisiporeşti. Roma, Vaticanul, celebrările cu Sfântul Părinte nu au comparaţie, dar la Nisiporeşti m-am simţit acasă. Când am văzut gardurile împodobite cu tot felul de covoare ţesute, lume îmbrăcată în haine naţionale şi la Liturghie pe toţi cântând şi rugându-se, atunci mi-am zis că este imposibil să fii cu inima de piatră, să nu simţi harul lui Dumnezeu! Mi-a plăcut la Liturghie, mi-a plăcut că s-au cântat cântece tradiţionale, nu mai zic de corul reunit acompaniat de atâtea instrumente. Felicitări tuturor!
