Exemple de dăruire - pr. Arthur Dennetiere
Continuăm să ne întrebăm ce a însemnat Primul Război Mondial pentru catolicii din Moldova. În acest număr încercăm să descoperim informaţii despre pr. Arthur Dennetiere.
Numele celor doi seminarişti despre care s-a scris în numărul trecut al revistei sunt trecute pe monumentul eroilor catolici din cimitirul "Eternitatea": primul, soldat; al doilea, sergent. Cei doi seminarişti au fost înmormântaţi în parcela catolică, "în apropierea mormântului pr. francez Arthur Dennetiere", dar nu mai ştie nimeni unde anume.
Cine a fost pr. Arthur Dennetiere? Cum a ajuns în Iaşi? Ce se ştie despre mormântul lui?
Din registrul parohial rezultă că pr. Arthur Dennetiere a murit la 2 martie 1917, în vârstă de 37 de ani, după ce contractase boala de la bolnavii pe care-i îngrijea; a fost înmormântat la 5 martie. Arhiepiscopul Raymund Netzhammer, în jurnalul său, oferă date asemănătoare cu privire la moartea preotului lazarist, "un om scump lui": a căzut victimă tifosului exantematic la Iaşi". Acelaşi arhiepiscop arată, la 24 septembrie 1916, că pr. Dennetiere era la Bucureşti duhovnic al Surorilor de Caritate, le celebra Liturghia şi locuia într-o casă din apropierea sanatoriului de care se îngrijeau surorile conduse de sr. Pucci; duminica celebra la Cioplea, de unde parohul fusese arestat; a primit misiunea de a merge la Leordeni, Câmpulung şi Piteşti pentru a vedea ce s-a întâmplat după arestarea preoţilor din acele parohii, îndeosebi trebuia să salveze sfânta Împărtăşanie din recipiente. La 25 noiembrie 1916 îi comunică arhiepiscopului, căruia îi cere binecuvântarea, că trebuie să le însoţească pe maicile vincenţiene şi personalul spitalului care trebuiau să părăsească Bucureştiul.
"Calendarul catolic pe anul 1919" precizează că pr. Arthur Dennetiere din Congregaţia Misiunilor, născut în Franţa în anul 1878, a murit la Galata la 3 martie 1917. Venise în Moldova ca duhovnic al Surorilor de Caritate şi a fost răpus de tifosul exantematic al Spitalului mobil Galata, unde fusese detaşat".
Din două surse oferite de George Samoilă (Cartea de aur a preoţilor şi a congregaţiilor 1914-1922 şi Le Figaro) rezultă că pr. Dennetiere, născut la Douai (Nord), la 4 august 1878, a fost trimis în misiune la Constantinopol. Decedat ca victimă a devotamentului său, în martie 1917, regina Maria a scris în Le Figaro cu privire la moartea sa următoarele rânduri: "Cucernicul preot Dennetiere [...] a rămas la patul bolnavilor până când, căzând el însuşi, a murit de boala de care a încercat să se ferească. Am fost la el în ziua morţii. Un preot român, prietenul său de nedespărţit, era lângă patul lui. Ei nu ştiau decât câteva cuvinte din limba celuilalt, dar pasiunea comună a jertfei şi a devotamentului de a ajuta le era suficientă pentru a se înţelege. Părintele era nemişcat, ochii încremeniţi, crucifixul pe pieptul său, faţa pală şi slăbită ca aceea a unui sfânt sau a unui martir. O măicuţă se ruga în genunchi, nu plângea, dar a zâmbit şi a spus: Şi-a făcut datoria, va fi sigur cu Dumnezeu. Şi, ca şi cum ar fi răspuns la aceste cuvinte, ultimele raze de soare au intrat prin mica fereastră, aşezându-se pe fruntea şi pe mâinile muribundului ca o promisiune a luminii veşnice".
Într-un articol pe Facebook, cercetătorul George Samoilă a ajuns la concluzia că rămăşiţele pământeşti ale preotului au fost strămutate în anul 1920 în cavoul militar francez din cimitirul "Eternitatea" alături de alţi eroi francezi care şi-au pierdut viaţa în anii Marelui Război. În următorii ani, mulţi dintre ei au fost repatriaţi în Franţa. În anul 1957 în cavou mai erau 14, printre care şi părintele lazarist. Fotografia cavoului este de pe site-ul Ambasadei Franţei la Bucureşti şi a fost făcută în anul 1930.
