Oare vom reuşi vreodată să ne eliberăm de tendinţa de a aduna? Când vom subjuga patima de a strânge lucruri? Încă de mici adunăm jucării, dulciuri - orice; hotărâţi să avem mai mult decât fratele, colegul sau vecinul. Crescând apoi, am început să adunăm lucruri peste lucruri: haine, pantofi, telefoane, cărţi. Îngrămădim totul în camera noastră, în viaţă, în suflet...

Adunăm prea mult! E o aglomeraţie sufocantă în viaţa noastră. Dacă ne uităm chiar acum în jurul nostru, descoperim lucruri pe care le-am adunat, le posedăm, dar pe care nu le-am mai folosit de săptămâni sau luni, poate chiar ani! Adunăm mult, din ce în ce mai mult, îmbogăţindu-ne în faţa oamenilor, dar nu şi înaintea Domnului (cf. Lc 12,21). Îngrămădiţi şi sufocaţi de lucruri, ne mişcăm greu spre celălalt: trăim înconjuraţi de multe lucruri, dar puţini oameni!

Este dureroasă conştientizarea "convieţuirii cu lucrurile". Simţindu-ne sufocaţi, căutăm salvarea, iar timpul Postului Mare, timpul marilor (presupuse!) renunţări, pare ideal pentru a începe o viaţă nouă. Dar vom reuşi oare să ne eliberăm de lucruri pentru a ne înconjura de oameni? Ne vom scutura de pământ pentru a ne lăsa acoperiţi de cer?

Postul adevărat îţi atinge sufletul şi-l purifică, ţi-l remodelează: simţi cum eşti pătruns de linişte, de pace. Inima şi viaţa îţi sunt umplute de cer: lumina îţi inundă trupul şi începi să vezi suferinţa şi nevoile celui de lângă tine, începi să te raportezi altfel la oameni şi la lucruri.

Cristos ne dă o inimă nouă, dezrobită de patimi, dezlipită de lucruri, concentrată pe oameni: începi să te lipseşti de lucruri şi să iubeşti persoanele, dar şi pe Dumnezeu. Primim o inimă vie, dornică să (se) dăruiască.

Postul adevărat presupune dezlipirea prin dăruire. Purificarea adevărată aduce sărăcirea proprie şi îmbogăţirea celuilalt prin dăruire (cf. 2Cor 8,9; Fil 2,6-8). La ce foloseşte postul sau renunţarea care nu-l "îmbogăţeşte" pe celălalt? Fără altruism, există riscul unui post fals: postul oamenilor egoişti, indiferenţi! Dacă nu dăruim din ceea ce avem şi suntem, postul devine dietă, economie, ba chiar zgârcenie!

Aşadar, să postim pentru o inimă nouă! Să iubim oamenii mai mult decât lucrurile, puritatea sufletului mai mult decât strălucirea bijuteriilor, cerul mai mult decât pământul! Să ne îmbogăţim înaintea Domnului, nu a oamenilor, păstrând doar lucrurile pe care hoţii nu le pot fura şi nici rugina distruge: "Acesta este postul care-mi place", spune Domnul (cf. Mt 6,20; Is 58,3-9).