Istorioară morală de Iosif Spillmann

Traducere de Mons. Mihai Robu

(continuare din numărul trecut)

Sikatora îngenunche şi-i sărută mâna regelui, după cum îi poruncise; însă nu-i promise nimic. Seara târziu, Sivan îl mai chemă o dată pe Sikatora şi-i spuse:

- Înţelege-mă bine! Nu ţi-am spus să nu te faci creştin, ci numai nu acum. Mai târziu, când ai să fii stăpân şi-ţi vei câştiga simpatia supuşilor tăi, treacă; dar acum, nu. Altfel ai păţi ca ginerele meu din Tosa, care şi-a recucerit regatul cu ajutorul trupelor mele, dar, îndată ce s-a declarat făţiş pentru creştinism, a fost alungat de pe tron de către bonzi. Ştiu că-ţi umblă gândul să-i părăseşti pe zeii Japoniei şi nici nu cer de la tine să crezi în ei; cunosc cărticica din care citeai mai adineaori şi admit că tot ceea ce conţine e mai raţional decât învăţătura bonzilor noştri; însă prudenţa de stat, după care trebuie să se ghideze orice principe, cere negreşit să nu mergi mai departe pentru moment. De aceea, să întrerupi relaţiile tale cu orbul şi, totodată, cu pajul din Funai şi cu învăţătorii străini. Acum du-te în cortul tău ca să te odihneşti. Priveşte ce frumos apune soarele! Ce ţinut fermecător şi bogat la picioarele noastre, aurit de razele-i din urmă! Priveşte munţii şi dealurile, şi şesul ondulat şi golful sclipitor din zare: această ţară încântătoare va fi odată a ta! Fii înţelept! Iar acum, noapte bună, fiule! Pentru moment să nu-mi răspunzi nimic!

Tânărul se-ndreptă spre cortul său cuprins de sentimente stranii. De ce noaptea întreagă îl chinuia un pasaj din cărticica orbului? Pasajul suna astfel: "Toate acestea ţi le voi da ţie, dacă vei cădea la pământ şi te vei închina mie". Însă ispita era prea ademenitoare. "El cere numai să nu fac acum acest pas", îşi spunea tânărul, şi era decis să se învoiască, atunci când îl birui, în sfârşit, somnul înspre dimineaţă. Dormi agitat. Visă că era la vânătoare.

Animalul pe care-l urmărea în goana calului, peste văi şi dealuri, era o fiinţă ciudată: jumătate vulpe, jumătate vultur. Şi, când era să o prindă, dispăru, şi el se trezi în faţa pajului Ştefan, care ţinea într-o mână pălăria cea mare de mătase a Shogunului, iar în cealaltă, o cunună de spini. "Alege!" - îi spuse pajul. Atunci el întinse mâna zâmbind spre pălăria de Shogun, însă, spre groaza sa, apucă acea cunună de spini şi se trezi. Visase aşa de însufleţit, încât i se părea că-l doare mâna de la înţepături.

8. Prinţul Sebastian

Când Ştefan se trezi după biciuirea nemiloasă, observă că se afla în închisoare. Îi trebui ceva timp până să-şi aducă aminte de cele petrecute. Împrejurul lui era întuneric. Pipăi paiele de orez şi peretele, iar când voi să-şi ridice capul se lovi de tavanul celulei înguste şi joase. Toate mădularele îl dureau, dar mai ales îl chinuia setea. Acum îşi aduse aminte de evenimentele zilei precedente, de porunca reginei, de refuzul său, de mânia ei şi de loviturile crude. I se părea, de asemenea, că Ioscimon l-ar fi osândit la moartea pe cruce, dar nu-şi amintea clar acest lucru. Simţea în inima sa o pace adâncă. El mulţumi lui Dumnezeu că-l învrednicise să sufere pentru numele lui şi se rugă să-l întărească în lupta de pe urmă.

Setea îl sili să caute dacă nu-i puseseră acolo vreun vas cu apă şi, într-adevăr, găsi unul. Îl dusese deja la gură când îi veni în minte dacă n-ar fi cu putinţă ca misionarii să-i aducă înainte de moarte sfânta Împărtăşanie şi puse vasul la pământ. Apoi ascultă atent: i se păru că aude paşi pe afară. După câtva timp, se deschise uşa.

Paznicul închisorii, un bărbat bătrân, intră înăuntru, iar prin uşa pe jumătate deschisă pătrunse atâta lumină, încât îl putu zări pe cel închis.

- Ehei - începu el - păsărica începe să se mişte? Da, da, aşa li se cade obraznicilor dacă nu se stăpânesc! Cine te-a împins să te împotriveşti reginei şi lui Ioscimon? Te sfătuiesc să ceri frumos iertare când va veni prinţul şi poate că te va scuti de moartea pe cruce. Sau să-ţi aduc poate un pumnal ca să-ţi spinteci trupul şi să faci hara-kiri? Fiindcă eşti fiul unui om nobil, asta ar fi mai frumos pentru tine decât să mori pe cruce ca un sclav.

- Bunule bătrân, nu ştii ce vorbeşti. Sinuciderea e o crimă pentru un creştin, iar moartea pe cruce este o onoare. Şi fiindcă trebuie să mor, n-ai să-mi refuzi o ultimă dorinţă. Trimite pe nepotul tău la învăţătorii străini să le spună că-i rog să vină vreunul la mine şi să-mi aducă pâinea vieţii.

Paznicul închisorii se învoi, după multe rugăminţi, să trimită după un misionar, însă nu prea credea că Ioscimon îl va lăsa să pătrundă în închisoare. Apoi aşeză lângă culcuşul băiatului o oală cu orez şi închise uşa după sine. Ştefan aşteptă un ceas după altul, dar nu veni niciun preot cu mult dorita pâine a vieţii.

(va urma)