Este luna iunie, o lună în care privirea oamenilor se îndreaptă cu mai multă atenţie asupra copiilor şi asupra activităţilor organizate pentru ei. În această situaţie, în mintea tuturor celor care se ocupă de ei apare o întrebare cât se poate de firească şi justă: "Ce ar trebui să facem pentru a-i atrage şi pentru a-i ajuta?" O altă cultură şi un alt orizont al preocupărilor le captează atenţia copiilor şi tinerilor, iar interesul lor este din ce în ce mai greu de focalizat şi canalizat. O poveste dintr-o misiune din Congo a provocat o dezbatere aprinsă la o întâlnire misionară. Este povestea unui preot misionar care a reuşit să salveze viaţa unei copile pe nume Sona.

Sona era o fetiţă care făcea parte din una dintre cele două familii rămase păgâne într-un sat al misiunii şi care a frecventat timp de şase ani şcoala catolică, venind la biserică duminică de duminică. De ceva timp îi ceruse preotului Botezul, dar acesta a sfătuit-o să mai aştepte puţin din cauza vârstei fragede şi a situaţiei familiale. Refuzul a adus o anumită dezamăgire pe chipul fetei, dar era pe moment cea mai bună decizie.

La câteva săptămâni după discuţia avută, cineva a venit repede la preotul misionar şi l-a informat că Sona a fost muşcată de o cobră. Cu remuşcări şi cu inima strânsă, preotul a pornit în grabă spre casa fetei, rugându-se să nu o piardă.

Ajungând la casa Sonei, a găsit-o întinsă în curte, înconjurată de multă lume. În spatele fetiţei se tot plimbau şi murmurau formule magice doi vraci şi un vrăjitor chemaţi să o ajute, în timp ce câteva persoane pregăteau un antidot din ierburi şi rădăcini. A înţeles că Sona a fost muşcată în timp ce încerca să hrănească animalele din curte, iar intervenţia sorei infirmiere, venită imediat să o ajute aplicând un cordon strâns care să nu permită sângelui să circule în corp, a fost refuzată cu vehemenţă şi duritate.

Situaţia era critică. Timpul se scurgea şi orice minut trecut însemna o agravare a sănătăţii fetiţei. În condiţiile date, preotul a exclamat în sinea lui: "Acest copil are nevoie de mine, cum să-l ajut!?" S-a apropiat de tată şi i-a spus că Dumnezeu vrea să o ia pe Sona. I-a mai spus că dacă vrea să o salveze trebuie să o ofere lui Dumnezeu, permiţând să-i toarne apă pe cap. Acesta a acceptat, aşa încât fetiţa a fost botezată în faţa tuturor şi a primit numele de Victoria.

Imediat după Botez, i-a explicat că Sona e acum un copil al lui Dumnezeu şi că trebuie tratată altfel, aşa că a invitat-o pe sora infirmieră să o îngrijească. Sora i-a făcut două tăieturi mici de-a lungul degetului pentru ca sângele atins de venin să curgă afară şi i-a administrat vaccinul.

Un preot misionar, ca orice alt misionar, a încercat să cunoască bine societatea şi cultura, folosindu-se de această cunoaştere pentru a salva viaţa naturală şi spirituală a unui copil. El a salvat viaţa Sonei, dar i-a determinat şi pe alţii să analizeze cu mai multă atenţie ce este de făcut pentru a salva viaţa altora. Mulţi s-au întrebat în urma acestei întâmplări: "Noi cât de bine cunoaştem cultura şi societatea? Cât de pregătiţi suntem să luăm cele mai bune decizii pentru a-i salva pe cei care ne sunt încredinţaţi?" Nimeni nu are o soluţie general valabilă, dar cunoaşterea problemelor, a culturii, a societăţii, a copiilor şi a tinerilor îi poate aduce mai aproape de o soluţie necesară pe aceia care se ocupă de ei.

O întrebare rămâne la finalul întâmplării: "Acest copil are nevoie de mine; cum să-l ajut?!"