Anul trecut, într-o revistă misionară, apărea mărturia unui preot misionar în Birmania. De câţiva ani buni începuse să viziteze o regiune îndepărtată numită Bilanton, ai cărei cetăţeni erau în totalitate budişti şi musulmani. Toţi i-au devenit preotului, mai mult sau mai puţin, prieteni datorită faptului că acesta adusese în localitatea lor asistenţă medicală, hrană şi puţină educaţie. Îngrijirea bolnavilor, hrănirea celor flămânzi şi educaţia copiilor i-au făcut pe unii să se întrebe ce fel de religie este aceasta pe care o urmează preotul, care-l împinge să facă atâta bine, aşa că au început să participe la sfânta Liturghie, la rugăciuni şi cateheză. Auzind budiştii şi musulmanii fanatici, au început să colinde satele cerând mai marilor şefi de trib să semneze o hârtie prin care să se angajeze că oamenii lor nu vor adera niciodată la religia preotului. Cei care aveau să-l urmeze pe preot erau ameninţaţi că vor pierde terenurile, recolta cultivată şi chiar dreptul de a putea folosi apa din localitate. Documentul a fost semnat.
După câteva săptămâni, patru familii din regiune au cerut să fie botezate şi casele lor să fie binecuvântate, renunţând la superstiţii şi vrăji. A doua zi, oamenii au fost traşi la răspundere şi s-a încercat desproprietărirea lor. Apelând la o instanţă de judecată, au rămas cu proprietăţile, însă s-au ales cu o amendă de aproximativ 200 euro. Simţind că sunt nedreptăţiţi de judecătorul budist, creştinii au făcut apel la o instanţă superioară, iar aceasta a hotărât că documentul semnat în regiune este invalid şi neconstituţional.
Preotul, întrebat dacă doreşte să se mai întoarcă şi cum interpretează aceste lucruri, a răspuns: "Mă voi întoarce şi voi continua ceea ce am început. Dumnezeu, care m-a chemat, are un plan cu mine. Vreau ca oamenii să înţeleagă faptul că tot ceea ce am făcut până acum nu am făcut din interes personal, ci pentru Domnul. Dacă îmi doresc de la oameni bunătate, jertfire de sine, statornicie şi respectarea adevărului, atunci eu sunt primul care trebuie să dau exemplu! Dumnezeu îmi cere să-i iubesc, şi să-i iubesc cu statornicie. Mă voi întoarce!"
Acestea sunt cuvintele unui misionar care şi-a înţeles menirea. Nu contează greutăţile, împotrivirile sau piedicile, căci el înaintează cu statornicie, dornic să dea mărturie despre cel în care crede şi despre învăţătura sa.
Cred că ne regăsim în povestirea misionarului. De multe ori am pornit la drum cu avânt, dornici să dăm mărturie despre Dumnezeu, dar nu am întâlnit un drum presărat cu flori, ci cu piedici, cu împotriviri, nestatornicie şi chiar răutate. Dacă ne-am descurajat, să nu uităm că nu suntem nici primii, nici ultimii care trecem prin asemenea încercări, însă putem urma exemplul lui Isus, al sfinţilor sau chiar al acestui misionar şi să iubim cu statornicie.
A mai trecut un an în care misionarii noştri şi activitatea misionară au oferit multe oamenilor din misiune. Educaţia copiilor şi hăinuţele oferite, apa curată şi hrana zilnică, suportul medical şi îngrijirea spirituală au atras multe persoane în a-l urma pe Cristos, însă nu vom şti niciodată cât de statornici vor fi, aşa cum nu suntem siguri nici de statornicia noastră, pentru că aceasta este o alegere personală. Să reflectăm însă la aceste cuvinte: Dacă îmi doresc de la oameni bunătate, jertfire de sine şi statornicie, atunci eu trebuie să fiu primul care să dau exemplu.
Centrul Misionar Diecezan le mulţumeşte tuturor celor care, dând dovadă de statornicie, au susţinut munca misionară atunci când a fost mai mare nevoie. Să avem un an nou binecuvântat, presărat cu mulţi oameni buni şi statornici!
