Dragă tânără, dragă tânăr,

De ceva ani scriu câteva rânduri în această revistă cu speranţa că tot ceea ce vine din inimă va ajunge la o altă inimă. Am sperat mereu să fie de folos aceste cuvinte în special tinerilor, deoarece scriu pentru pagina dedicată lor. Mi-am făcut planuri şi pentru anul acesta, întrebându-mă: "Ce voi scrie? Despre ce să le vorbesc? Ce ar fi mai potrivit?" Astfel mi-a venit ideea de a mă adresa ţie nu sub forma unui articol structurat şi aranjat după normele jurnalismului, ci scriindu-ţi în fiecare lună o scrisoare. Fără îndoială ţi se pare curios lucrul acesta! În era internetului şi a reţelelor de socializare, cine mai scrie o scrisoare? Ştiu că foloseşti Facebook, Whatsapp, Instagram şi alte platforme de comunicare on-line. Le folosesc şi eu, convins fiind că au partea lor bună sau, mai bine spus, că pot fi bune dacă sunt folosite bine şi devin rele dacă sunt folosite rău. Cu toate acestea, mi se pare că scrisoarea salvează intervalul important dintre propunere şi răspuns, dintre cuvântul gândit şi cuvântul rostit (chiar şi în scris). Ştii bine cât de uşor, uneori chiar mecanic şi de cele mai multe ori sub impulsul emoţiei, dai un like, fără să reflectezi dacă tot ceea ce ai văzut îţi aduce ceva bun. Lucrurile importante ale vieţii au nevoie de timp, de un timp real, nu virtual. Un timp pentru a gândi, pentru a asculta ce spune cu adevărat inima, pentru a decide, pentru a împărtăşi. Tocmai pentru a salva acest timp am decis să îţi scriu o scrisoare, în speranţa că nu va dispărea rapid de pe news feed-ul preocupărilor tale.

Dar de ce îţi scriu? Sper că ştii că, în luna octombrie din anul 2016, papa Francisc a anunţat că următoarea temă a Sinodului Episcopilor va fi "Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional". Astfel, în luna octombrie a acestui an, la Roma, împreună cu Sfântul Părinte se vor reuni mai mulţi episcopi, dar şi mulţi tineri, pentru a se întreba ce trebuie să facă Biserica pentru a-i însoţi pe tineri ca să recunoască şi să accepte chemarea la plinătatea vieţii şi a iubirii şi pentru a le cere tinerilor să o ajute în identificarea celor mai eficiente modalităţi de a transmite vestea cea bună în zilele noastre. Mai mult ca oricând, în aceste timpuri, tinerii sunt în centrul atenţiei Bisericii şi se desfăşoară multe iniţiative cu ei şi pentru ei. În Dieceza de Iaşi, anul 2018 a fost instituit ca Anul Tinerilor.

Îţi vei spune că ai înţeles acum de ce îţi scriu. Dacă toată lumea (la nivel de Biserică) vorbeşte despre tineri, era de aşteptat să fac şi eu lucrul acesta. Îţi mărturisesc că m-a încercat această ispită, însă am scăpat de ea atunci când m-am gândit mai atent la motivele pentru care papa Francisc doreşte ca Biserica să fie mai atentă la viaţa tinerilor. Iar motivul este următorul: pentru ca tinerii să aibă o viaţă împlinită, pentru ca ei să fie cu adevărat fericiţi! Dar această fericire nu se poate atinge decât răspunzând la chemarea lui Dumnezeu, cel care doreşte ca toţi oamenii să fie fericiţi. Aceasta este o mare comoară, pe care sunt sigur că o cauţi.

Aşadar, prin această scrisoare şi prin acelea care vor urma, doresc să îţi amintesc că Cineva te cheamă şi că vei putea fi fericit cu adevărat doar dacă vei răspunde chemării sale. Nu e vorba despre predici plictisitoare, argumente banale sau "chestii" de preoţi, ci e vorba despre viaţa şi fericirea ta, despre împlinirea ta!

Sper să nu îţi fi pierdut deja interesul!