Calea cea mică, realizare totală

"O, Maica mea! Eu sunt prea mică pentru a întocmi fraze frumoase pentru a te face să crezi că sunt foarte smerită; mai degrabă cred, pur şi simplu, că Atotputernicul a făcut lucruri mari în sufletul de copil al Mamei sale divine, şi cel mai mare dar este acela de a-i fi arătat micimea, neputinţa" (Ms. C, 4r).

"Cu cât mă prezint mai mult în faţa ta în adevărul micimii şi neputinţei mele, cu atât inima ta, Isuse, este mai binevoitoare şi mă ajuţi să mă exercit pe drumul vieţii, pe care voi realiza lucruri mari care vor fi opera ta în mine" (C. Tonnelier, Trăirea zilnică a evangheliei împreună cu sfânta Tereza a Pruncului Isus, Editura "Presa Bună", Iaşi, 1997).