Temperatura normală a corpului nu are o valoare fixă, diferiţi factori determinând încadrarea acesteia în intervalul 36,5-37,5oC. Astfel, temperatura normală poate varia în funcţie de momentul zilei (valori mai mici dimineaţa devreme), de regiunea corporală în care se măsoară (bucal, valori mai mari decât sub braţ), de stările fiziologice (valori uşor mai mari în sarcină, la ovulaţie), de exerciţiul fizic (valori mai mari în activitate fizică decât în repaus), de vârstă (vârstnicii au valori normale mai mici decât adulţii).
Menţinerea temperaturii normale se realizează prin echilibrul dintre producerea şi pierderea de căldură. La acumularea căldurii în interiorul corpului contribuie diferite procese care au loc în organism, la care se adaugă căldura venită din mediul exterior. Pierderile de căldură au loc în principal prin trei mecanisme:
1. Prin conducţie - contactul direct cu un obiect mai rece va prelua căldura corpului până vor ajunge la o temperatură egală (de exemplu, când o persoană stă pe un scaun metalic, va pierde din căldură până când scaunul va ajunge la temperatura corpului, apoi pierderea va înceta).
2. Prin convecţie - curenţii de aer preiau căldura de pe suprafaţa corpului. În mod normal există un strat de aer în intim contact cu pielea, de câţiva milimetri, care absoarbe o parte din căldura din corp şi care rămâne constant dacă nu apar curenţi de aer. Când bate vântul, acest strat de aer încălzit este înlocuit cu un altul, mai rece, în care se va degaja o nouă cantitate de căldură din corp, astfel vântul intensifică senzaţia de frig, iar noi simţim mai rece decât temperatura reală a aerului. Poate unii aţi remarcat la aplicaţiile pentru starea vremii cele două valori indicate: temperatura aerului şi temperatura resimţită. De acest proces ne bucurăm însă pe timpul verii, când folosirea ventilatoarelor ne ajută să ne răcorim.
3. Prin radiaţie - preluarea căldurii dintr-un corp cald de către unul rece prin intermediul razelor infraroşii, adică fără a exista contact direct între acestea (de exemplu, pereţii reci pot prelua căldura dintr-un corp cald).
Hipotermia este starea generală a organismului determinată de scăderea temperaturii corpului sub valorile normale (de obicei sub 35oC). Este o stare periculoasă, care poate ameninţa viaţa. De aceea, în special în sezonul rece, care predispune la astfel de situaţii, trebuie să fim atenţi şi să luăm măsurile de precauţie potrivite. Copiii şi vârstnicii sunt mai predispuşi la hipotermie.
Alcoolul are un rol aparte în pierderile de căldură, deoarece dă falsa impresie de căldură şi predispune la pierderi importante: după ingestia alcoolului, vasele de sânge se dilată, fenomen care va da senzaţia de căldură, dar în acelaşi timp va face să se piardă mai multă căldură (de circa 8 ori mai multă), deoarece va creşte fluxul de sânge (iar sângele transportă căldura din interiorul corpului).
Măsuri de precauţie: mai multe rânduri de haine călduroase; băuturi calde (însă nu cafea şi nu alcool, deoarece acestea împiedică producerea de căldură în corp); evitarea expunerii prelungite la frig; scoaterea imediată a hainelor umede (mănuşi, şosete). Activitatea fizică intensă duce la pierderi mai mari de căldură, însă exerciţiile uşoare ajută la încălzire când ne este frig (frecarea mâinilor, mişcări de flexie şi extensie a mâinilor şi picioarelor). De asemenea, purtarea fesului/pălăriei este foarte importantă, deoarece o mare parte din căldură se poate pierde când avem capul descoperit. Nu în ultimul rând, să nu uităm să avem noi grijă de copiii şi de vârstnicii care nu pot avea singuri grijă de ei.