(continuare din numărul trecut)
Istorioară morală de Iosif Spillmann
Traducere de Mons. Mihai Robu
2. Un principe păgân şi unul creştin
Se apropia cortegiul regal în toată strălucirea sa. În frunte mergeau doi demnitari ai curţii, care purtau ca semne ale demnităţii lor două bastoane lungi cu mânere aurite. Înaintea lor toată lumea se dădea la o parte, deschizând un drum larg, şi după obiceiul ţării se aşeza respectuos în genunchi ori pe brânci, în timp ce nobilii rămâneau în picioare, mulţumindu-se să se plece adânc. În urma acestor demnitari veneau nişte servitori, doi câte doi, purtând pe nişte beţe lungi lampioane rotunde şi evantaie aurite. Muzicanţii curţii se înşirau după aceştia; tobe cu forme curioase, tam-ta-muri (un fel de tobe metalice) mici şi mari, talgere şi cimbale, clarinete şi oboaie făceau să răsune o muzică sălbatică şi curioasă de tot. După muzicanţi urmau alţi purtători de evantai, lăncieri, arcaşi, apoi grupuri de nobili mai mici, care se recunoşteau de pe cele două săbii, ce le purtau mereu la brâu aceşti vasali din clasa de mai jos; nobilimea de la curte în haine scumpe de mătase şi cu pelerină largă şi ţeapănă pe umeri; căpitani greu înarmaţi, având pe faţă viziere fantastice, şi, în sfârşit, grupul persoanelor princiare, însoţit de o ceată din garda regală. După ce cortegiul a ajuns la ţărm, numai cei doi regi împreună cu prinţii Sebastian şi Sikatora s-au urcat în barca împodobită cu o mulţime de steguleţe pestriţe, ce trebuia să-i ducă pe vasul amiralului.
Vasul amiralului era una dintre acele corăbii mari şi grele, ale căror proră şi pupă arcuite şi pestriţ vopsite se ridicau sus peste apă, pe când puntea era ocupată aproape în întregime de un pavilion elegant. Steaguri şi drapele împodobeau colţurile lui, iar la piciorul catargului, tocmai cum i-a spus orbul tânărului său însoţitor, se ridicase un altar în cinstea zeului mării, şi împrejurul altarului stăteau coloneii şi căpitanii războinicilor. Regele Sivan împreună cu suita a mers prin mijlocul lor.
Sivan era pentru un japonez un bărbat înalt cu pasul măsurat şi demn. Mustaţa-i rară şi puţin căruntă şi părul cel înălbit, ce se zărea de sub pălăria-i înaltă în formă de mitră, arătau că el trecuse de jumătatea vieţii; dar ochii vii şi deştepţi, trăsătura energică dimprejurul gurii şi ţinuta dârză arătau că se afla în puterea vârstei. El a aruncat o privire cercetătoare asupra cumnatului său şi, observând supărarea în faţa altarului zeului mării, un zâmbet batjocoritor i-a fluturat pe buze. După aceea a spus cu glas tare:
- Frate din Tosa, precum vezi, nu te-ai adresat în zadar la curtea noastră după ajutor. Din cauza soţiei tale, sora mea, şi din cauza ta am înarmat aceste corăbii şi pe aceşti războinici, pentru ca să recucereşti cu ajutorul lor atât regatul cât şi tronul tău, de pe care te-a alungat cu atâta semeţie trădătorul Josagami. Ascultaţi voi, toţi războinicii mei! Fratele meu, principele de Tosa, e de acum înainte comandantul vostru! Vă poruncesc să cuceriţi pentru el regatul străbunilor lui.
Dsin-Mu, marele viteaz şi străbun, Hat-si-man, puternicul zeu al războiului, şi toţi zeii şi toate duhurile bune să fie cu steagurile voastre!
Războinicii au primit urarea regelui cu strigăte însufleţite şi cu zăngănit de arme.
Sivan a spus după aceea:
- Aşadar, să jertfim zeului mării după datina strămoşească, înainte de a se ridica ancorele.
La un semn din partea lui au înaintat doi bonzi tunşi chel şi au prezentat celor doi regi în genunchi pe o tavă mare darurile de jertfit, aşezate în ceşcuţe elegante de porţelan: pâine şi peşte, orez şi saki. Sivan le-a luat şi le-a pus înaintea chipului zeului (idolului). Prinţul de Tosa le-a respins cu un gest de mânie şi a spus:
- Mănâncă şi bea tu singur acestea, bunule bătrân. Zeul tău de acolo nu le poate mânca.
Apoi a spus către Sivan:
- Frate, ai fi putut să mă scuteşti de una ca aceasta; doar ştii că sunt creştin şi că am renunţat în chip solemn la credinţa în idoli şi la cultul idolilor.
S-a iscat un murmur surd de nemulţumire, iar bonzul a spus aruncând priviri fulgerătoare principelui:
- Regatul tău nu va rezista! Aşa cum i-ai părăsit tu pe zeii noştri, aşa te va părăsi pe tine poporul tău.
- Tăcere! a poruncit Sivan. Răzgândeşte-te, frate! Poţi gândi cum vrei despre Midsu-no-Kami şi despre ceilalţi zei, totuşi prudenţa trebuie să-ţi spună să nu-ţi baţi joc în public de obiceiurile strămoşeşti. Dacă nu vrei să aduci jertfa în numele tău, adu-o cel puţin în numele războinicilor tăi, care cred în puterea zeilor noştri.
- Nu pot, chiar dacă nu aş redobândi nimic din împărăţia strămoşilor mei, a răspuns cu tărie principele creştin.
- Cu atât mai sigur vei primi ca răsplată coroana nemuririi în veşnicie, a spus prinţul Sebastian, care asistase cu atenţie la această scenă.
Şi, luându-l de mână pe principele de Tosa, a spus:
- Îţi mulţumesc pentru pilda frumoasă de credinţă pe care mi-ai dat-o chiar acum. Şi eu voi renunţa bucuros la coroana vremelnică pentru a o dobândi pe cea veşnică.
- Tată, a spus apoi către Sivan, să nu mai vorbeşti despre aceasta. Dumneata ai adus jertfa, şi prin urmare războinicii dumitale pot fi mulţumiţi.
(va urma)