Îmi amintesc acea zi în care te-am întrebat cum am apărut pe pământ. Deşi putea-i să-mi spui că m-a adus barza, aşa cum răspund multe mame copiilor lor care pun această întrebare, tu mi-ai răspuns că am venit în lume din iubirea voastră, a părinţilor, o iubire inspirată dintr-o iubire şi mai mare, care este Dumnezeu.
Atunci nu am înţeles prea mult cum stă treaba cu iubirea lui Dumnezeu şi cu iubirea dintre părinţi, dar dacă privesc acum la mine, pot să spun că înţeleg totul.
Înţeleg că fără o mamă nu intră nimeni în lume. Ea e făcută special de Dumnezeu pentru ca prin ea să intre ce-i mai frumos în lume, adică pruncii. Tot ea este o sursă inepuizabilă de hrană, de surâs, de iubire, de ghiduşii, de răbdare, de viaţă.
Aşa sunt mamele şi aşa este şi mama mea, este cea mai frumoasă! Nu ştiu dacă aş schimba-o vreodată cu o alta! Cred că ar fi păcat! Ar fi păcat de moarte! Nu, o mamă nu o poţi schimba, pentru că mama e unică! Mama e cea care ţi-a dat viaţă în mod unic, care te-a hrănit, te-a învăţat să mergi, să te ridici, să depăşeşti obstacolele, ţi-a pus pentru prima dată mâinile împreunate şi ţi-a arătat locul unde se află "Doamne, Doamne", te-a învăţat "Înger, îngeraşul meu..." şi ţi-a şi demonstrat ce înseamnă să ai un înger. Singura dată când îl strigi pe tata e să-l întrebi unde este mama! Nu că el nu contează, dar mama e cu totul specială. Cum răspunde ea, cum rezolvă ea, cum mângâie ea nu o face nimeni pe acest pământ.
Cum ar fi fost viaţa mea fără tine, mamă? Nici nu mi-aş putea închipui! Pe cine aş fi întrebat cum m-am născut? Cine m-ar fi auzit plângând când eram mic? Cine mi-ar fi dat laptele pe care numai tu îl poţi da şi care este atât de gustos şi atât de hrănitor? Şi ceea ce este cel mai important, cui aş fi spus: "Mamă!"? (Claudiu).
Pagină realizată de pr. Felician Tiba
