Au trecut puţine zile de la marea sărbătoare a Crăciunului, câteva în plus de la începerea noului an liturgic, iar acum suntem în primele zile ale noului an calendaristic. O întrebare se înfiripă în inima fiecărui om de pe acest pământ, fie că îl cunoaşte sau nu pe Dumnezeu: "Cum va fi acest an?"

Daţi-mi voie să vă relatez experienţa unui preot misionar în Ecuador, în regiunea apropiată Amazonului. Numele lui este Mario.

"Era în primul meu an de activitate misionară - povesteşte acest misionar. Copiii şi tinerii din misiune au pregătit ieslea de Crăciun, aşa cum li s-a părut lor mai adaptat ambientului. Eu, recitând Breviarul aproape de iesle, aşteptam să vină oamenii la Spovadă. Primul care a ajuns a fost un om de aproximativ 35-40 de ani, care m-a salutat şi s-a îndreptat plin de uimire spre iesle. M-am apropiat şi l-am întrebat: «Cum te numeşti?» «Juan!», a răspuns el. «Îţi place această iesle?», l-am întrebat eu. «E frumoasă, foarte frumoasă!», a răspuns. «Ştii ce reprezintă?», l-am întrebat eu, însă el nu a răspuns nimic. «Ştii că această iesle ne aminteşte de Isus care se naşte şi intră în lume?» El a rămas pe mai departe tăcut. Atunci l-am întrebat: «Juan, tu eşti creştin?» «Da, sunt creştin catolic!», a răspuns el. «Ai fost botezat?» «Da, da...», bâlbâi el. Eu am continuat: «Şi nu ştii ce înseamnă Crăciunul!?» «Ba da... este o sărbătoare mare». «Înţeleg!», am spus eu, dar era evident că uitase aproape toate noţiunile de credinţă şi era departe de un om care l-ar cunoaşte pe Dumnezeu.

Am început o cateheză simplă, dar clară, pentru Juan, la care s-a arătat foarte interesat. După sărbători, 30 de zile consecutiv, am discutat câte o oră cu el. A cerut informaţii, explicaţii şi lămuriri faţă în faţă, pentru că era analfabet şi nu ştia să citească. În ultima zi mi-a mulţumit din toată inima spunând: «Părinte, venirea lui Isus în lume, Crăciunul, m-a ajutat să înţeleg atât de multe lucruri. Am înţeles că viaţa, atât a mea cât şi a aproapelui, este importantă şi trebuie apărată, dacă Dumnezeu a venit în mijlocul nostru. Am înţeles că ceea ce contează cel mai mult este să iubim viaţa aşa cum Dumnezeu a voit-o şi a lăsat-o». A plecat senin şi bucuros.

Au trecut aproape două luni. Într-o duminică, după Liturghie, o doamnă cu un copil în braţe s-a apropiat şi m-a întrebat: «Dumneavoastră sunteţi părintele Mario?» «Da, de ce?» «Eu sunt soţia lui Juan, care stă la 40 km depărtare», mi-a spus ea. «Aaa, da!? Cum o mai duce?» «E foarte bine, mulţumim Domnului. Vreau să vă mulţumesc pentru că soţul meu s-a întors complet schimbat după experienţa acestui Crăciun. A devenit mai atent cu copiii, mai generos în a-i ajuta pe alţii, nu mai vorbeşte urât şi-i apără pe cei neajutoraţi. Vă rog, spuneţi-mi şi mie ceea ce i-aţi spus lui, pentru ca viaţa şi familia mea să fie asemenea vieţii şi familiei lui Isus». Am început să-i povestesc şi ei ceea ce i-am spus lui Juan, ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi şi ce ar trebui să facem noi din iubire faţă de el".

Spuneţi-mi şi mie ceea ce i-aţi spus lui - a cerut femeia - iar Dumnezeu, prin ucenicii şi misionarii săi, în fiecare an o ia de la capăt cu noi. La Liturghie, citind Biblia, participând la cateheză, Domnul ne reaminteşte de iubirea sa, de esenţa Crăciunului şi sacralitatea vieţii. Se întâmplă însă să uităm şi să nu mai avem timp pentru a asculta. Ne tăiem aripile singuri, iar viaţa şi familia noastră nu mai pot fi asemenea vieţii şi familiei lui Isus.

Doamne, cum va fi viaţa mea în acest an...!? Dumnezeu ar răspunde: Ţi-aş spune, dar m-ai asculta...!?