Papa Benedict al XVI-lea ne învăţa: "Programul creştinului - programul bunului samaritean, programul lui Isus - este o inimă care vede. Această inimă vede unde este necesară iubirea şi acţionează în consecinţă" (Deus caritas est, 31). Cu astfel de inimi, care privesc cu gingăşie şi înţelepciune, sunt înzestraţi oamenii sfinţi, printre care şi Ieronim Emiliani, născut la Veneţia în anul 1486.

Obiceiurile acelor timpuri presupuneau ca tinerii din familiile nobile să urmeze cariera militară. Drumul lui Ieronim spre gloria militară a început în anul 1509. Deşi se anunţa o ascensiune rapidă şi o carieră lungă, totul a luat sfârşit la 27 august 1511, când a fost luat prizonier. În lanţuri şi în deplină singurătate a avut parte de o experienţă spirituală asemănătoare celei trăite de sfântul Ignaţiu de Loyola. A descoperit rugăciunea şi meditaţia şi a promis sfintei Fecioare Maria că, atunci când va fi eliberat, îşi va dedica viaţa slujirii celor săraci, în special tinerilor abandonaţi. "Prin intervenţia sfintei Fecioare", cum povestea el, la 27 septembrie 1511 a fost eliberat în mod miraculos.

Liber fiind, şi-a consacrat viaţa lui Dumnezeu şi s-a dedicat în întregime slujirii aproapelui. În acele timpuri, ca şi astăzi, erau atât de necesari oamenii dedicaţi slujirii săracilor. Epidemia de ciumă şi războaiele au sărăcit Veneţia şi întreaga Italie, astfel încât în fiecare casă erau oameni abandonaţi, copii şi bătrâni care sufereau. El încerca să-i ajute pe toţi, însă avea inima sfâşiată de durere mai ales când întâlnea copii orfani.

În anul 1528 a vândut totul, inclusiv mobila din casă, pentru a-i ajuta pe săraci. A început să trăiască printre voluntari, ajutându-i pe cei atinşi de ciumă. El însuşi a fost prins de ciumă şi a început să se pregătească pentru moarte. Însă, în mod miraculos, s-a vindecat.

Salvat pentru a doua oară, s-a dedicat cu şi mai multă ardoare operei sale: salvarea orfanilor, a bătrânilor şi a prostituatelor. "Văzând cu inima", şi-a dat seama că săracii nu au nevoie doar de pâine, doar de cineva care să se îngrijească de trupul lor, ci au nevoie de cineva care să se îngrijească mai ales de sufletul şi de mintea lor. Astfel, pentru a-i ajuta, a înfiinţat un "orfelinat" unde micii săraci nu primeau doar pâine, ci şi educaţie religioasă şi instrucţia necesară pentru a putea practica o meserie.

Inspirat de providenţa divină, susţinut şi de confesorul său, cardinalul Carafa (viitorul papă Paul al IV-lea), a început să colinde întreaga Italie înfiinţând case, orfelinate, în care cei săraci primeau hrană pentru trup şi pentru suflet, primeau un viitor!

După anul 1535 a fost chemat şi la Roma. Ieronim însă spunea: "În acelaşi timp mă cheamă şi la Roma şi în ceruri. Cred că voi alege să merg la Cristos". A murit la 8 februarie 1537, atins de ciumă, în timp ce-i îngrijea pe cei bolnavi şi săraci. Însă înainte de a pleca din această lume, a înfiinţat la Somasca, lângă Bergamo, Societatea Clericilor Regulari (Părinţii Somaschi), cei care şi astăzi duc mai departe opera sa, ajutându-i în special pe orfani. Pentru aceasta, după ce a fost canonizat în anul 1767, papa Pius al XI-lea l-a numit în anul 1928 patronul universal al orfanilor şi al tinerilor abandonaţi.

Să primim îndemnul din testamentul său: "Mergeţi pe urmele Celui Răstignit; iubiţi-vă unii pe alţii; slujiţi-i pe cei săraci"! Iar rugăciunea sa să devină rugăciunea noastră: "Doamne Isuse, în marea ta bunătate, reînnoieşte poporul creştin şi redă-i sfinţenia pe care o avea în timpul apostolilor tăi".