Neputinţă şi demnitate
În încercarea omului de a se raporta la un univers de dimensiunile celui din care facem parte, există atâta neputinţă în a calcula şi a cunoaşte: ne mulţumim cu o înţelegere confuză. Cum altfel, de vreme ce există circa 100.000 de milioane de galaxii, fiecare cuprinzând circa 100.000 de milioane de stele, iar unui om, ca să le numere câte cinci pe secundă, i-ar trebui 10.000 de ani?... Or, tocmai descoperirile de acest fel ale astronomiei şi ale fizicii ne dau de înţeles cât de mare trebuie să fie Dumnezeu, creatorul universului, şi câtă neputinţă din partea noastră în a-l cuprinde cu mintea!
Într-un cântec italian de Crăciun, Isus este aclamat cu expresia: "Tu cobori din stele..." Nu dintr-o stea sau alta... De dincolo de limitele universului creat, vine prin întrupare în mijlocul nostru Dumnezeu cel necuprins. Spre revelare. Şi pentru mântuire. Cel veşnic ne salvează din timpul care devorează totul. Nu mai suntem victime melancolice ale istoriei, ci candidaţi la eternitate, o familie sacră care se deplasează spre sălăşluirea definitivă. Or, un mister atât de măreţ nu poate fi abordat decât cu minţile în continuă solicitare, cu mâinile în neîncetată lucrare şi cu inimile în permanentă rugăciune... Întru demnitate... De fii... adoptaţi prin har.
