În jurul nostru avem prea mult zgomot. Din noi înşine ies prea multe cuvinte inutile. Am uitat tăcerea! Am uitat că realizările măreţe au loc în tăcere: viaţa, iubirea, iertarea, credinţa, arta, smerenia. Toate sunt rodul tăcerii, acea tăcere în care însuşi Dumnezeu se naşte în noi.

În prima noapte de Crăciun era atât de linişte încât se auzeau gândurile lui Iosif izvorâte din privirea ce i se odihnea pe chipul pruncului divin: "Cred, Doamne! Cred că tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu! Cred! Ajută necredinţei mele!" (cf. Mt 16,16; Mc 9,24).

În acel timp era atât de linişte încât se auzeau rostogolindu-se pe obraz lacrimile pline de fericire ale Născătoarei de Dumnezeu. Inima ei bătea puternic pe ritmul cântării Magnificat: "Domnul a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită" (cf. Lc 1,48).

În acea noapte de vis, peste pământ domnea liniştea în care doar cei smeriţi puteau auzi îngerii cântând: "Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!" (Lc 2,14).

Astăzi stăm în faţa pruncului şi, în tăcere, ne auzim inima plângând şi strigând: "Iertare! Isuse, Fiul lui David, îndură-te de mine! Doamne, salvează-mă!" (cf. Lc 18,38; Mt 14,30). Şi tot în tăcere auzim iertarea sa: "Linişteşte-te! Taci! Mergi şi nu mai păcătui!" (cf. Mc 4,39; In 8,11). Astăzi, în cea mai desăvârşită tăcere, auzim zâmbetul lui Dumnezeu, simţim sărutul pruncului divin ca o pecete pe inima noastră (cf. Ct 8,6).

Cât de plină de putere şi de fericire este tăcerea în care pruncul îţi vorbeşte: "Eu pentru aceasta am venit: ca tu să ai viaţă, viaţă din belşug" (cf. In 10,10).

Pentru aceasta avem Crăciunul, Naşterea Domnului: ca noi să avem viaţă din belşug, viaţă adevărată, viaţă fericită. Însă doar atunci când vom abandona zgomotul idolatru şi diabolica gălăgie exterioară vom putea admira frumuseţea unui Dumnezeu care se face om, care se naşte în tăcere, în simplitate. Doar atunci vom înţelege pentru ce Cuvântul s-a făcut trup: ca să avem viaţă din belşug, nu firimituri! Doar cine se converteşte la tăcere, la linişte, la calm va gusta din plin fericirea şi mântuirea aduse de Cristos (cf. Is 30,15).

Să ne apropiem de pruncul divin, de salvarea noastră. Să-l privim în tăcere şi să ne lăsăm priviţi. Venite adoremus!