Profesiune
Duminică 25 iunie, în biserica "Sfântul Mihail Arhanghelul" din Săbăoani, în cadrul Liturghiei prezidată de Excelenţa Sa Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, sora Cornelia Vîrgă a depus profesiunea solemnă în Congregaţia "Însoţitoarele Credincioase ale lui Isus", în prezenţa sorei Mary Claire Sykes, superioară generală, a surorilor, familiei, prietenilor şi a comunităţii parohiale. Congregaţia "Însoţitoarele Credincioase ale lui Isus" este prezentă la Bucureşti şi Galaţi, din anul 1994.

Poiana Micului - 175 de ani
Jubileul de 175 de ani de la înfiinţarea localităţii Poiana Micului a fost marcat la 29 iulie printr-un recital vocal-instrumental de muzică sacră, în biserica "Preasfânta Inimă a lui Isus", urmat de Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel şi de un program artistic. Satul s-a format în jurul anul 1830, când aproximativ 40 de familii poloneze din ţinutul Cieszyn, Silezia Superioară, au venit din Polonia şi s-au stabilit aici. În mijlocul codrilor, unde au fost repartizaţi de comisia din Cernăuţi, ei au găsit o mică poiană cu un cioban care se numea Micu. De aici se trage şi numele satului.

Liturghie aniversară
PS Petru Gherghel a prezidat joi, 29 iunie, Liturghia de la ora 18.30 din catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, în cadrul căreia a sărbătorit trei evenimente: 77 de ani de viaţă, 52 de ani de preoţie şi ziua onomastică. La celebrarea liturgică au participat PS Aurel Percă, aproximativ 30 de preoţi, dintre care trei colegi ai sărbătoritului, şi numeroşi credincioşi.

Pentru familii
Printre activităţile pastorale ale Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din luna iulie, se numără: curs pentru logodnici la Butea (8 iulie), Focşani (15 iulie), Iaşi (22 iulie) şi Bacău (29 iulie); prezentarea exortaţiei apostolice "Amoris laetitia" la Roman "Sfânta Tereza" (16 iulie); prezentarea cărţii "Vreau să înţeleg cu cine mă căsătoresc" la Călugăreni (2 iulie), Săbăoani "Regina Sfântului Rozariu" (8 iulie) şi Vizantea (23 iulie).

Magazinul "Teresianum"
Magazinul de articole religioase "Teresianum" înfiinţat de Centrul Misionar Diecezan şi apoi preluat de "Fundaţia pentru o viaţă demnă", revine în administrarea Centrului Misionar Diecezan Iaşi. Noile date de contact: tel. 0741/388925; www.teresianum.ro; e-mail: [email protected]. Funcţionează la aceeaşi adresă, în localitatea Roman, str. Roman Muşat, nr. 47, şi este deschis în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 8.30 şi 16.30; sâmbăta: la cerere; duminica: închis.

"Buletin istoric", nr. 17/2016
Printre subiectele incluse în acest număr amintim: comunităţile din Vizantea şi Bârsăneşti, vizitele episcopului Mihai Robu între anii 1925 şi 1944, Palatul Camilli, papa Pius al IV-lea, Alexandru Lăpuşneanu şi Veneţia, un studiu antropologic realizat în localităţile Săbăoani, Gherăeşti, Faraoani şi Prăjeşti, conferinţele susţinute la 10 decembrie 2016, în aula "Anton Durcovici" din Iaşi, în cadrul simpozionului dedicat episcopilor Anton Durcovici şi Márton Áron, două medalioane (Dumitru Zaharia şi prof. Vilică Munteanu) şi un articol despre pr. Ion Parţac. Revista poate fi procurată de la Librăria "Presa Bună" Iaşi (www.ercis.ro/libraria).

ZSS 2017
Oficiul pentru Pastoraţie Universitară anunţă modificarea locului şi a perioadei de desfăşurare a celei de-a şasea ediţii a programului de formare pentru mediul universitar "ZSS 2017" - Ziua Socială pentru Studenţi: va fi în staţiunea Slănic Moldova, între 20 şi 24 septembrie. Tema rămâne aceeaşi: "Căsătoria: orânduire divină sau rânduială umană?" Pentru detalii şi înscrieri: pr. Fabian Doboş (tel. 0756/833383) sau Daniel Bulai (tel. 0765/870076).

Completare program Mir

La programul pentru administrarea Mirului în anul 2017, publicat în numărul anterior, se adaugă: 29 iulie - Bârgăuani (ora 18.00).

Pe scurt
16 iunie: Jubileul de 20 de ani al preoţilor promoţiei 1997, la Luizi-Călugăra
17 iunie: Întâlnire a reprezentanţilor Oficiilor pentru Pastoraţia Tineretului, Pastoraţia Universitară, Pastoraţia Şcolară, Pastoraţia Familiei şi Cateheză la Traian
17 iunie: Zi recreativă pentru 25 de persoane consacrate din zona Bacău, cu vizite la sanctuarul "Fericitul Ieremia" şi la Surorile "Isus Răscumpărătorul" din Oneşti, precum şi la salina din Târgu Ocna
22 iunie: Comunicarea "Jertfă şi patriotism în România anului 1917", susţinută de prof. dr. Anton Coşa, şi prezentarea cărţii O viaţă închinată unei opere. In memoriam professoris Dumitru Mărtinaş, la Sfântu Gheorghe
30 iunie - 2 iulie: Ultima întâlnire de formare a anului social 2016-2017 pentru grupul de viitori cooperatori guanellieni, la Slănic Moldova
11-23 iulie: Pelerinaj pe traseul Barcelona - Montserrat - Evora - Lisabona - Santarem - Fatima - Braga - Salamanca - Avila - Zaragoza - Torreciudad - Barcelona organizat de Oficiul pentru Pelerinaje, pentru 48 de pelerini români (4 preoţi, 9 surori şi 35 de laici)
16 iulie: Hramul mănăstirii de la Luncani, Liturghia fiind prezidată de PS Petru Gherghel.